Deși a fost achitat de instanță, DNA redeschide dosarul fostului director Navrom, Octavian Gabur

Deși a fost achitat de instanță, DNA redeschide dosarul fostului director Navrom, Octavian Gabur

DNA a formulat o cale extraordinară de atac împotriva deciziei de achitare a fostului director al NAVROM, soluție pronunțată în decembrie 2023. DNA a mers la Înalta Curte, unde a depus recurs în casație. Și, surpriză. Cererea a fost admisă.

Admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 1242 din data de 20 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Trimite cauza Completului C5 în vederea judecării recursului în casaţie, pentru termenul de judecată din data de 09.04.2024, cu citarea intimaţilor inculpaţi, a intimatei-parte civilă şi asigurarea apărării. Definitivă”, se arată în minuta Curții Supreme.

 inițial Tribunalul Constanța s-a pronunțat în decembrie 2019, Mihai Octavian Gabur fiind condamnat la 3 ani cu suspendare. Pe 28.01.2020, dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel, iar magistrații au decis, pe 27.04.2020 rejudecarea: „Admite apelurile declarate de apelanţii inculpat Gabur Mihai Octavian şi parte civilă Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei penale nr. 508/10.12.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 4561/118/2017, desfiinţează în integralitate sentinţa apelată şi trimite cauza primei instanţe în vederea rejudecării acesteia”, potrivit minutei judecătorești. Pe 28 aprilie 2022, Mihai Octavian Gabur a fost din nou condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, nici de această dată sentința nefiind definitivă. Pe data de 20 decembrie 2023, magistrații din cadrul Curții de Apel Constanța au decis achitarea lui Mihai Octavian Gabur, în urma prescripției răspunderii penale.

De ce a fost acuzat Gabur

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut că, în cursul anului 2011, inculpatul Mihai Octavian Gabur (fost director în cadrul companiei Navrom), în calitate de manager al unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, a depus la Ministerul fondurilor europene – autoritate contractantă – documente cu caracter inexact (două cereri de rambursare), prin care a solicitat plata cheltuielilor aferente achiziţiilor de materiale necesare desfăşurării cursurilor din proiect, în condiţiile în care o parte din acestea, nu au fost folosite în acest scop. Totodată, inculpatul a anexat la cererile respective mai multe documente cu conţinut nereal (condică formatori, rapoarte lunare justificative privind consumul de materiale, etc.). Aceste demersuri au avut ca urmare obţinerea pe nedrept de către societatea administrată de inculpatul Gabur Mihai Octavian, din bugetul Uniunii Europene, a sumei de 685.479 lei. În cauză, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului Gabur Mihai Octavian. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză. Precizăm și faptul că, în 2012, Gabur apărea printre deținătorii Tigitrans SA, care s-a constituit parte civilă în proces.

SURSA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *