Dezvăluirea neașteptată făcută de Connect-R pe scenă: „M-am bătut cu Smiley pentru o femeie”

Connect-R a făcut o dezvăluire neașteptată pe scenă. Artistul a mărturisit că el și Smiley s-au îndrăgostit de aceeași femeie, însă ea l-a ales pe Marius Moga.

Duminică, 25 iunie 2023, clubul Rapid a celebrat 100 de ani de la înființare, iar Connect-R a fost invitat să cânte pe stadionul din Giulești. Înainte de a începe show-ul, cântărețul a făcut o dezvăluire total neașteptată.

Artistul a făcut anunțul înainte de a cânta piesa „o cheamă Rita” și a mărturisit că este despre femeia pe care și el și Smiley pusese ochii. Connect-R și Smiley, doi dintre cei mai cunoscuți cântăreți, au fost îndrăgostiți de aceeași femeie.

„Piesa următoare este despre o femeie pentru care m-am bătut cu Smiley. Da, pe bune! Pentru ca, în final, să rămână cu Moga”, a spus Connect-R în timp ce se afla pe scenă, potrivit cancan.ro.

Connect-R se retrage din muzică

Connect-R și Raluka

Connect-R a recunoscut că a înșelat-o pe Misha

Connect-R și Misha s-au căsătorit în anul 2013, iar 5 ani mai târziu, în anul 2018, au divorțat. Despărțirea lor a luat pe multă lume prin surprindere, mai ales că nu se știa că au probleme în căsnicie. Au evitat mereu să vorbească despre motivele separării și au păstrat o relație civilizată de dragul fiicei lor.

Recent, Connect-R anunța că își va lansa prima carte, care se numește „Din livada cu nuci”, unde va spune adevăratul motiv al divorțului. El a început prin a dezvălui că fosta lui soție era obișnuită cu modelul tatălui ei, un bărbat priceput la toate, în schimb, artistul era total opusul. Cântărețul nu era genul de bărbat pe care Misha și-l dorea.

„M-a prins, m-a descoperit că aveam o altă relație”

Mai mult, cântărețul recunoaște că i-a fost infidel în repetate rânduri, iar Misha nu l-a putut ierta. Dacă peste felul lui de a fi, indisciplinat, a reușit să treacă, peste faptul că a înșelat-o nu a mai putut să treacă.

„În vremea în care eu nu mă cunoșteam pe mine, când eram un dobitoc, m-a prins, m-a descoperit că aveam o altă relație. Și nu o dată, de câteva ori. Am înțeles-o perfect, am înțeles de ce a dat divorț. Ea a avut un cumul de stări, numeroasele mele trădări s-au tot adunat până într-o zi, când a luat decizia de a divorța.

„A rămas cu trauma provocată de mine, n-a putut să treacă”

Astăzi, în noua mea stare nu aș mai avea de gând să înșel, nici gând să mai beau, nici gând să mă mai droghez, nici gând să-mi trădez soția. Sunt alt om. De ce n-a zis acum, hai să mergem înainte? Te iert și continuăm. N-a zis pentru că este o femeie orgolioasă, mai cred că a fost rănită și că și-a pierdut încrederea în mine. Și a rămas cu trauma provocată de mine, n-a putut să treacă. Chiar dacă, în anumite momente, aș fi sperat la o împăcare, cu prima ocazie, îmi reproșa tăios toate gesturile mele de trădare. Mă făcea să mă simt ultimul om, n-a putut să creeze pacea în casă. N-a putut să treacă peste momentele mele de rătăcire. Eu le lăsasem mult în urmă. La mine nu mai funcționau reproșurile, pentru că știam cine sunt și cum m-am schimbat“.

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *