Dezvăluiri în cazul fetei de 16 ani din București care a murit din cauza unor droguri de tip cristal în timp ce era acasă la iubitul ei. Acuzațiile lansate de tatăl victimei

Dezvăluiri în cazul fetei de 16 ani din București care a murit din cauza unor droguri de tip cristal în timp ce era acasă la iubitul ei. Acuzațiile lansate de tatăl victimei

Tatăl fetei de 16 ani din București, care a murit în judeţul Neamţ după ce ar fi consumat droguri în casa unui tânăr, susţine că doza care i-a fost administrată a fost foarte mare, încât a dus la deces, sau i-au fost date doze în mod repetat, scrie News.ro.

Bărbatul a povestit, pentru Antena 3, că a fost anunţat de ISU Neamţ de moartea fiicei sale. 

„Am primit un telefon de la Inspectoratul de Urgenţă, copilul dumneavoastră e mort. La ora 3.13 minute am primit eu apelul. Am întrebat ce s-a întâmplat şi domnul de la ISU zice că era acasă la prietenul ei şi i s-a făcut rău, s-a pornit o hemoragie şi nu a mai putut fi resuscitată”, a declarat bărbatul.

El a povestit că nu ştia că fata a cunoscut pe internet un băiat din Piatra Neamţ şi nu i-a spus că s-ar întâlni cu cineva acolo.

„Soţia mea ştia că vorbeşte prin intermediul internetului cu un băiat din Piatra Neamţ. Nu mi-a spus şi nici nu ne-a comunicat, acum când a plecat, că o să se întâlnească cu el. Noi nu ne-am făcut niciun fel de probleme pentru că ştiam că este cu prietena ei cea mai bună şi ştiam că sunt nedespărţite”, a mai afirmat bărbatul.

El susţine că a fost acuzat de mama băiatului în casa căreia s-a petrecut tragedia că fata lui ar fi adus drogurile.

„Am aflat că ea a fost preluată de la gară de acest băiat, în jurul orei 21.00, şi apoi au plecat cu maşina băiatului. Se aflau în locuinţă la momentul respectiv. Din câte am înţeles, mama băiatului ar fi chemat şi ambulanţa. (…) Mama băiatului mi-ar fi reproşat în momentul întâlnirii că fetiţa mea a venit cu droguri la ea, ceea ce nu este adevărat absolut deloc. Eu suspectez faptul că ei i-au fost administrate substanţele şi ori a fost doza foarte mare, ori i s-au administrat în mod repetat. (…) Mama băiatului, în primă fază, a încercat să acopere acest aspect, susţinând că fetiţa mea a fost acolo pentru a întreţine raporturi sexuale cu acest băiat, lucru care nu este adevărat, pentru că erau la prima întâlnire”, a mai afirmat bărbatul.

Venise să participe la un concurs de liceu

O fată în vârstă de 16 ani a murit, în judeţul Neamţ, după ce a consumat un drog de tip cristal.

Potrivit postului local TV Neamț, tragedia s-a produs în noaptea de duminică spre luni (30/31 iulie), într-o locuință din comuna Dumbrava Roșie unde tânăra a ajuns după ce a fost preluată de acesta din gara din Piatra Neamț. Fata venise aici pentru a participa la un concurs (proiect-dezbatere) organizat la Liceul Petru Rareș, însă nu a mai ajuns niciodată acolo.

„Din probatoriul administrat în cauză a reieșit a că victima ar fi consumat drogul de mare risc împreună cu una dintre persoanele cercetate, la domiciliul celei din urmă. În cursul urmăririi penale, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, au prins în flagrant delict celelalte două persoane bănuite, care dețineau asupra lor diferite cantități de droguri”, se arată în comunicatul DIICOT.

Din cercetări a reieșit că acestea ar fi comercializat și drogul de tip cristal, consumat de persoana vătămată minoră și considerat, conform examenului necroptic, drept cauză determinantă a intoxicației care a condus la decesul acesteia.

Comunicat DIICOT:

Tânărul a fost arestat alături de alți doi tineri, traficanți de droguri, de la care acesta obișnuia să cumpere substanța denumită generic, cocaină sintetică, menționează sursa citată. „La data de 1 august a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea celor 3 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și deținerea de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu”, arată DIICOT.

Comunicatul DIICOT mai precizează că „în urma cercetării la fața locului și a perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate peste 300 de grame de canabis, cântare, grindere și mai multe obiecte purtând urme de substanță 3-CMC”.

3-CMC este un drog sintetic încadrat ca substanțe psihoactive.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *