Dieta Cameliei Șucu. Are o siluetă de invidiat la 58 de ani. „De 2 ani pentru mine funcționează foarte bine”

Dieta Cameliei Șucu. Are o siluetă de invidiat la 58 de ani. „De 2 ani pentru mine funcționează foarte bine”

Camelia Șucu, fosta soție a lui Dan Șucu, are 58 de ani și se menține într-o formă de invidiat. Femeia de afaceri a dezvăluit ce face pentru a-și păstra greutatea și pentru a avea o stare de bine permanentă.

Camelia și Dan Șucu au divorțau în 2007, după un mariaj de 18 ani. Cei doi au împreună două fete, Ioana și Cristina.

Camelia Șucu este una dintre cele mai de succes femei de afaceri din România, cu numeroase reușite atunci când vine vorba despre antreprenoriat. Ea a renunțat la cariera de medic, pentru a-și construi un imperiu.

„Nu știu dacă există un secret! Cred că fiecare dintre noi, la un moment dat, ne cunoaștem corpul ca să știm ce ne face bine și ce nu ne face bine. Am trecut și eu prin nenumărate momente în care nu am mâncat! Când ești mai tânăr te ajută respectivele momente, apoi auzi că ar trebui să mănânci, dar altfel, ca să îți ajuți metabolismul. Pe scurt, nu e niciun secret!

Trebuie doar să asculți de specialiști, să vezi ce ți se potrivește ție și să menții ceea ce câștigi ca și fizic! De 2 ani pentru mine funcționează foarte bine acel intermittent fasting de care am auzit foarte mulți.

Mă ajută, mănânc doar între anumite ore, între 12 și 19. Mănânc porții mici și nu trebuie neapărat să mă abțin de la bunătățile pe care majoritatea le dorim, dulciurile! Însă mănânc în cantități foarte mici, e adevărat!”, a declarat Camelia Șucu pentru Ego.

Înainte de a se implica în lumea afacerilor, Camelia Șucu a lucrat ca medic, fiind absolventă a Facultății de Medicină.

„Poate! Recunosc, dacă îmi povestește cineva cum funcționează un anumit program închid ochii și îmi dau seama cum se duce, unde se duce, ce stimulează, ce nu stimulează. Da, mă ajută! (n.r. trecutul din medicină) Sunt un om care nu are regrete! Iau tot ce îmi aduce viața și Universul ca fiind experiențe din care trebuie să învăț!

Am terminat 6 ani de facultate, care a fost absolut minunată, am avut profesori superbi, am avut ce învăța, am avut și am în continuare colegi cu care sunt în relații foarte bune. După 3 ani de spital am luat ca o provocare intrarea într-un domeniu total necunoscut în 1993.

Mi-a plăcut ce am făcut și mi-a plăcut că prin ceea ce am făcut am putut să dau înapoi către spitale, către oamenii care aveau nevoie de bani, de aparatură medicală. Prin profiturile pe care le obțineam am reușit să mă întorc către ce este nevoie, către societate și comunitate! Nu am timp de regrete niciodată! Și nu doar din acest punct de vedere, în general!”, a mai adăugat Camelia pentru sursa citată.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *