Diferența dintre ajutor de deces și ajutor de înmormântare

Diferența dintre ajutor de deces și ajutor de înmormântare

În viața oricăruia dintre noi apar și episoade dificile și dureroase, mai ales atunci când ne părăsește pentru totdeauna un membru al familiei ori un prieten drag. În acele momente cu o încărcătură emoțională imensă trebuie să facem față nu doar durerii pierderii unei persoane dragi, ci și tuturor aspectelor asociate înmormântării pe care trebuie să le punem la punct într-un timp destul de scurt.

Pentru a veni în sprijinul familiilor îndoliate, în multe țări europene, inclusiv în România, există un sistem de asistență socială prin care sunt oferite două tipuri de ajutoare financiare. Este vorba despre ajutorul de deces și ajutorul de înmormântare. Din cauză că mulți oameni nu cunosc toate detaliile și fac adeseori confuzie între cele două noțiuni, deși cele acestea se referă la același eveniment, ne-am propus ca în cele ce urmează să explicăm în detaliu ceea ce reprezintă fiecare dintre aceste ajutoare bănești și ce diferențe există între ele. Înțelegerea diferențelor care există între cele două forme de ajutor financiar este esențială pentru a putea accesa și beneficia de sprijin potrivit în aceste momente dificile.

Ce este ajutorul de deces

Ajutorul de deces este o formă de asistență financiară acordată de către statul român sau de alte instituții, care are ca scop ajutorarea familiei persoanei decedate pentru ca aceasta să poată face față cheltuielilor neprevăzute și imediate legate de deces. Acest ajutor bănesc va acoperi în principal costurile funerare și alte cheltuieli care sunt asociate cu înmormântarea.

Printre beneficiarii obișnuiți ai ajutorului de deces se numără soțul supraviețuitor, copiii, părinții și, în unele cazuri, alte rude apropiate ale persoanei decedate. Suma acordată variază în funcție de legislația în vigoare și de situația financiară a familiei. De obicei, pentru a beneficia de acest ajutor, este necesară depunerea unui dosar care să conțină o serie de acte și documente relevante, cum ar fi certificatul de deces, actele de identitate ale solicitantului și ale persoanei decedate, precum și alte documente specifice cerute de instituția în cauză, se menționează pe site-ul oficial CNPP (n.n. – Casa Națională de Pensii Publice).

Ajutorul de deces poate fi solicitat o singură dată, pe baza unor acte justificative, în cadrul termenului general de prescripție. Acesta este calculat de la data decesului, respectiv în termen de cel mult 3 ani de la data decesului. Cuantumul ajutorului de deces solicitat se achită la nivelul cuvenit la data decesului.

Nu în ultimul rând, trebuie să precizăm și că, după efectuarea plății ajutorului de deces, plătitorul are obligația de a înscrie pe spatele certificatului de deces (în original) mențiunea „Achitat”, data, semnătura și ștampila.

Cât este ajutorul de deces în 2023?

Conform prevederilor legale în vigoare în 2023, ajutorul de deces nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut. Asta înseamnă că acest ajutor bănesc pentru pensionari și pentru persoanele asigurate este de 6.789 de lei, în timp ce pentru un membru de familie al asiguratului sau al pensionarului suma va fi de 3.395 de lei. Spre comparație, în anul precedent, ajutorul de deces a fost de 6.095 de lei, în primul caz, respectiv 3.048 de lei în cea de-a doua situație.

În cazul salariatului, ajutorul de deces se acordă în termen de 3 zile lucrătoare de la momentul depunerii cererii. Banii sunt achitați fie de către casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului, respectiv al unui membru de familie al acestuia, fie de către instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia.

Persoana solicitantă trebuie să ia legătura cât mai repede cu o firmă de pompe funebre și să încheie cu aceasta un contract de prestări servicii. Pentru a beneficia de ajutorul de înmormântare trebuie să lase talonul de pensie sau dovada asigurării, iar firma se va ocupa de toate formalitățile.

Cine beneficiază de ajutor de deces

Ajutorul de deces se poate obține de la Casa de Pensii și este suportat în întregime de la bugetul asigurărilor sociale de stat, în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și normele de aplicare.

În cazul în care persoana decedată era asigurată, doar o persoană va putea beneficia de ajutorul de deces. Asta, bineînțeles, dacă va putea dovedi că a suportat cheltuielile ocazionate de deces. În cazul decesului personei asigurate sau a unui pensionar, ajutorul de deces se va acorda tot unei singure persoane. Această persoană poate să fie soţul/soția, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau oricare persoană care dovedeşte, prin orice mijloace de probă admise de lege, că a suportat cheltuielile provocate de deces, dacă nu există o altă solicitare venită din partea persoanelor menţionate anterior. Dovada se va face cu diverse înscrisuri, inclusiv cu declarație pe propria răspundere a solicitantului ajutorului de deces.

În cazul persoanelor care nu au nici o legătură cu persoana decedată, dovada că au fost suportate cheltuielile ocazionate de deces se va face prin înscrisuri doveditoare în acest sens sau printr-o declarație pe propria răspundere autentificată.

Documente necesare pentru obținerea ajutorului de deces

Pentru a putea beneficia de ajutorul de deces va trebui să întocmești un dosar cu o serie de documente. Iată care sunt aceste acte:

a) cerere pentru acordarea ajutorului de deces, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 11;
b) certificat de deces (original si copie);
c) act de identitate al solicitantului (original si copie);
d) acte de stare civila ale solicitantului, din care sa rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, dupa caz, actul care atesta calitatea de tutore, curator, mandatar (original si copie);
e) dovada ca solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original si copie);
f) act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurarilor sociale, prin care se atesta boala care l-a facut inapt si data ivirii acesteia, in cazul copilului inapt in varsta de peste 18 ani (original);
g) adeverinta care sa certifice ca, la data decesului, membrul de familie cu varsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani urma o forma de invatamant organizata potrivit legii (original).

Ce este ajutorul de înmormântare

Ajutorul de înmormântare este o formă de sprijin financiar care este acordată de către angajator din fonduri proprii pentru acoperirea exclusivă a costurilor legate de înmormântare. Este important de menționat faptul că acest ajutor se acordă cu respectarea prevederilor contractului de muncă individual/colectiv la nivel de unitate și nu se va deduce din contribuția la sistemul asigurărilor sociale.

Ajutorul de înmormântare se acordă în cazul decesului salariatului sau al unui membru din familia acestuia. Sunt considerați membri de familie următorii:

soțul sau soția;
copii proprii, copii adoptați, copii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, precum și copii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate;
părinții și bunicii oricăruia dintre soți.

Spre deosebire de ajutorul de deces, ajutorul de înmormântare este de obicei o sumă fixă și nu necesită în mod obligatoriu ca angajatul să aibă o legătură directă de rudenie cu persoana decedată. Cu toate acestea, regulile și criteriile de eligibilitate pot varia în funcție de jurisdicție și de instituția care acordă ajutorul.

În conformitate cu art. 55 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru naștere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaților, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.

Se pot cumula ajutorul de deces și cel de înmormântare?

Răspunsul este DA! Potrivit legislației în vigoare, ajutorul de deces și cel de înmormântare pot fi cumulate de persoana îndreptățită să primească ajutor financiar în cazul decesului asiguratului (angajatului), pensionarului sau al unui membru de familie al acestora care nu era asigurat sau pensionar la momentul decesului.

În același timp este important de știut și faptul că acordarea ajutorului de deces nu este condiționată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare.

Foto:123rf.com

Citește și:

Tradiții și obiceiuri de înmormântare la români și în alte țări

Când se fac pomenirile după înmormântare

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *