Directoarea ASSMB, Oana Sivache, audiată la DNA, într-un dosar legat de achiziția unor servicii IT pentru spitale

Directoarea ASSMB, Oana Sivache, audiată la DNA, într-un dosar legat de achiziția unor servicii IT pentru spitale

Oana Sivache, directorul general la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), a ajuns miercuri, 27 martie, la sediul DNA pentru a fi audiată într-un dosar de corupție care vizează achiziția unor servicii IT pentru spitale, transmite Agerpres.

Sivache a fost chemată la DNA într-un dosar care are legătură cu percheziţiile din 12 decembrie 2023 de la spitalele „Colţea” şi „Sfântul Luca”, potrivit sursei citate.

ASSMB a transmis atunci că DNA a solicitat contracte de achiziție publică încheiate în 2022 de fostul director general de la acel moment, Cristian Plută.

„S-au făcut nişte percheziţii la ASSMB în decembrie. M-au sunat, au venit să vedem despre ce este vorba. (…) Eu mă bucur că au venit, în sfârşit, şi vor să facă treabă, să se facă lumină, să se facă curăţenie, există nişte plângeri depuse de ASSMB pe fapte de corupţie şi în 2022, aşteptăm ca instituţiile statului să-şi facă treaba”, a declarat Sivache la venirea la DNA.

Întrebată dacă este sigură că a fost chemată în calitate de martor şi nu de suspect, ea a răspuns:

„Mă aştept la orice, având în vedere că anul trecut am sesizat acte de corupţie, care, după cum ştiţi, s-au soldat şi cu câteva condamnări. Mafia nu iartă, deci mă aştept la orice”, a mai declarat Sivache.

Pe 12 decembrie 2023, procurorii DNA au efectuat percheziţii la ASSMB şi la spitalele „Colţea” şi „Sf. Luca” din Capitală într-un dosar de corupţie legat de implementarea de servicii IT la unităţi sanitare din Bucureşti.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise de funcţionari publici în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziţie publică ce prevedea implementarea în cadrul unor spitale din Bucureşti a unor servicii IT”, a anunțat la acel moment DNA.

Cristian Plută, fost director adjunct al ASSMB, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe data de 6 decembrie, pentru luare de mită și oferirea de informații nepublice.

În același dosar, managerul Spitalului Colentina, George Cristescu, a fost condamnat pe 21 decembrie, de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru că i-a dat mită 20.000 de euro lui Plută pentru a fi numit în funcţie.

Oana Sivache a fost cea care a colaborat cu procurorii și a dezvăluit cum funcționează rețeaua de achiziții publice trucate.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *