Doi condamnați la moarte au fost executați în SUA. Numărul execuțiilor a ajuns la 23, în acest an

Doi condamnați la moarte au fost executați în SUA. Numărul execuțiilor a ajuns la 23, în acest an

Cei doi condamnași au fost executați, joi, în statele Alabama şi Texas, în sudul Statelor Unite, ceea ce ridică la 23 numărul execuţiilor din ţară în acest an, potrivit AFP, notează Agerpres. Amândoi primiseră pedeapsa capitală acum mai bine de 20 de ani.

În Alabama, Casey McWhorter, în vârstă de 49 de ani, a fost executat pentru uciderea tatălui unui prieten atunci când avea doar 18 ani. Acesta a fost condamnat la moarte în 1994.

Condamnarea la moarte a fost pronunţată de zece juraţi, în timp ce doi s-au opus. Unanimitatea juriului nu este necesară în Alabama. Acest stat şi statul vecin Florida sunt singurele din SUA unde o persoană poate fi condamnată la moarte fără un verdict unanim.

Casey McWhorter a fost declarat mort joi la ora locală 18:56, conform autorităţilor statului.

David Renteria a răpit și ucis o fetiță de cinci ani

În statul Texas, David Renteria, în vârstă de 53 de ani, a fost executat pentru răpirea şi uciderea unei fetiţe de cinci ani în 2001.

La proces, el a negat că ar fi ucigaşul fetei, Alexandra Flores, care a fost răpită în faţa unui supermarket unde făcea cumpărături de Crăciun cu părinţii ei.

El a spus că a fost forţat sub ameninţarea armei de către o bandă să scape de cadavrul copilului, care a fost găsit ars a doua zi după răpirea sa.

Înainte de execuţia sa, David Renteria a cerut iertare de la rudele fetei. El a fost declarat mort joi, la ora locală 19:11, conform unui comunicat al autorităţilor din Texas.

După cele două execuții, numărul acestora a urcat la 23, în SUA, doar în 2023, toate efectuate prin injecţie letală, în cinci state americane.

Texas este statul cu cele mai multe execuţii, opt în acest an, urmat de Alabama, unde au fost executate două persoane.

Alabama şi-a anunţat intenţia de a executa un condamnat, Kenneth Smith, în ianuarie 2024, prin inhalare de azot, ceea ce ar fi o premieră mondială. În acest tip de execuţie, moartea este cauzată de hipoxie (epuizarea oxigenului).

Conform unui sondaj Gallup recent, 53% dintre americani sunt în favoarea pedepsei cu moartea pentru cei condamnaţi pentru crimă, cel mai scăzut nivel din 1972, când Curtea Supremă a blocat execuţiile în Statele Unite, până când acestea au fost restabilite patru ani mai târziu.

Pedeapsa capitală a fost abolită în 23 de state americane, în timp ce alte trei, California, Oregon, şi Pennsylvania, respectă un moratoriu privind utilizarea acesteia.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *