Doliu în mediul academic. A murit fondatorul unei importante universități din România

Doliu în mediul academic. A murit fondatorul unei importante universități din România

Acesta va fi înmormântat, vineri, la Cimitirul Belu din București.

”Azi dimineață a trecut la cele veșnice Domnul Președinte al Universității Creștine Dimitrie Cantemir Profesor Universitar Doctor Momcilo LUBURICI. După o viață la catedra Universității de Drept la Teoria Generală a Dreptului.

În anul 1990 a fondat Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir care în 33 de ani de activitate a dat peste 80000 de absolvenți cu licență, peste 15000 de absolvenți de Maser și câteva mii de doctori în diverse profesii. Numărul cel mai mare de absolvenți a fost de specialiști în drept. Mulți absolvenți au ocupat și ocupă demnități publice în toate sectoarele juridice.

Slujba de înmormântare va avea loc vineri, ora 12 la Cimitirul Belu în București.”, arată un anunț al Universității Creștine Dimitrie Cantemir.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *