Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu după ce o gravidă în 9 luni a fost operată din greșeală de hernie la Spitalul Târgu Jiu

Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu după ce o gravidă în 9 luni a fost operată din greșeală de hernie la Spitalul Târgu Jiu

Polițiștii gorjeni au deschis, joi, un dosar penal pentru neglijență în serviciu, după ce o femeie de 35 de ani din Tismana, aflată în luna a 9-a de sarcină, a fost operată de hernie intestinală la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, informează Pandurul.

„La data de 23 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj, s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu”, a transmis IPJ Gorj.

Femeia, care de fapt era însărcinată în luna a noua, a fost diagnosticată cu eventraţie, la Spitalul din Târgu Jiu, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale.

În timpul operației, medicul și-a dat seama că femeia se află în travaliu și s-a intervenit prin cezariană.

Purtătorul de cuvânt al Spitalul Județean de Urgență, Mihaela Țicleanu, a precizat că femeia le-a spus medicilor că nu știa că este însărcinată și nu fusese consultată de niciun medic în ultimele 9 luni.

Pacienta este supraponderală și că i-a mințit pe medici că are ciclu menstrual și ia pastile anticoncepționale, a declarat, sub anonimat, pentru publicația locale Gorj Expres, unul dintre medicii de la Spitalul Județean.

Reprezentanţii spitalului Târgu Jiu au transmis că eventraţia era reală şi că operaţia era necesară. 

Colegiul Medicilor din România a anunţat, miercuri, că face propriile verificări cu privire la acest caz, instituţia precizând că „sistemul medical din România, prin toate componentele lui, de la medici la autorităţi şi factori de decizie, instituţii, organizaţii, necesită o reformă profundă”.

Mama se află internată acum la secția ATI, iar nou-născutul, o fetiță de 3,200 kilograme, perfect sănătoasă, la Neonatologie.

FOTO: Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu (Facebook)

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *