Dosarul diplomelor fictive. Percheziţii la Inspectoratul Școlar Mureș şi la Şcoala Postliceală Sanitară “Eugen Nicoară” din Reghin: urmează audieri pe bandă rulantă

Dosarul diplomelor fictive. Percheziţii la Inspectoratul Școlar Mureș şi la Şcoala Postliceală Sanitară “Eugen Nicoară” din Reghin: urmează audieri pe bandă rulantă

Surse din cadrul anchetei, citate de Agerpres, au precizat că urmează să fie audiaţi o serie de elevi italieni ai şcolii, liderul grupului, care este cetăţean italian, profesori ai şcolii şi câţiva funcţionari de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş şi din cadrul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – Filiala Mureş.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează, luni dimineaţă, percheziţii într-un dosar privind şcolarizarea fictivă a unor cetăţeni italieni care au obţinut astfel diplome pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist pe teritoriul Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat transmis de IGPR, în această speţă sunt efectuate 12 percheziţii domiciliare, în judeţele Ilfov şi Mureş, cercetările vizând săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, fals intelectual, uz de fals şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, faţă de mai multe persoane cercetate.

“Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că, începând cu anul 2019 şi până în prezent, la nivelul unei şcoli postliceale, ar fi fost dezvoltat un mecanism ilegal, constând în şcolarizarea fictivă a unor cetăţeni italieni (care nu cunosc limba română şi care nu s-au prezentat la cursuri şi stagii de practică), urmată de eliberarea de diplome pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist pe teritoriul Uniunii Europene”, arată sursa citată.

8 persoane urmau să fie duse la audieri.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *