Două eleve au ajuns la spital, după ce un coleg de clasa a X-a a pulverizat spray lacrimogen în toaletă, la Liceul Electrotimiș din Timișoara

Două eleve au ajuns la spital, după ce un coleg de clasa a X-a a pulverizat spray lacrimogen în toaletă, la Liceul Electrotimiș din Timișoara

Poliţiştii au deschis o anchetă, după ce au fost sesizaţi că, la Liceul Tehnologic Electrotimiş, un elev de clasa a X-a a pulverizat spray cu piper în grupul sanitar, iar două eleve de clasa a V-a, care s-au simţit rău, s-au dus la spital, transmit agenția News.ro, care preia date de la IPJ Timiș, și publicația locală TiOn.

Incidentul s-a petrecut miercuri, 10 aprilie, după-amiază, iar polițiștii au fost sesizați, în jurul orei 14.00, că un elev a fi pulverizat spray iritant lacrimogen în grupul sanitar din incinta liceului.

Poliția județeană a precizat că două eleve de clasa a V-a s-ar fi simţit rău şi au mers la spital pentru investigaţii medicale.

Cele două fete aveau deja probleme de vedere, iar sprayul le-a iritat și mai tare. Ele au ajuns la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, urmând ca azi să fie externate.

Inspectoratul Județean Timiș a declanșat verificări la Liceul Electrotimiș.

„Camerele de supraveghere din incinta unității de învățământ nu relevă nimic în acest sens. Totuși, în urma investigațiilor efectuate, până în acest moment, se presupune că persoana care a pulverizat conținutul unui spray cu piper în interiorul unui grup sanitar este un elev din clasa a X-a. Acest aspect va fi clarificat de către unitatea de învățământ în zilele următoare, urmând a se lua măsurile care se impun”, a declarat inspectorul școlar general Aura Danielescu.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și efectuează cercetări.

Foto: Banatul meu

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *