Două jurnaliste, condamnate la închisoare pentru „conspirație” în Iran. Acestea vor trebui să urmeze și cursuri de „etică profesională”

Două jurnaliste, condamnate la închisoare pentru „conspirație” în Iran. Acestea vor trebui să urmeze și cursuri de „etică profesională”

Un tribunal din Teheran le-a condamnat pe două jurnaliste la trei ani de închisoare, o parte din această pedeapsă fiind cu suspendare, după ce le-a găsit vinovate de „conspiraţie“ şi „complicitate”, informează news.ro citând AFP.

Elnaz Mohammadi, de la cotidianul Ham Mihan, şi Negin Bagheri, de la ziarul Haft-e Sobh, au fost condamnate să execute a 40-a parte din pedeapsă, adică puţin mai puţin de o lună în detenţie, a anunțat avocatul lor, Amir Raisian.

„Restul pedepsei este suspendat timp de cinci ani”, a adăugat el.

În această perioadă, femeile condamnate vor trebui să urmeze cursuri de „etică profesională” şi nu vor avea voie să părăsească Iranul, a precizat apărătorul.

Elnaz Mohammadi a fost reţinută în luna februarie, timp de o săptămână, dintr-un motiv nespecificat.

Elnaz este sora lui Elahe Mohammadi, o altă jurnalistă, care lucrează pentru cotidianul Hammihan şi care a fost reţinută din septembrie 2022 pentru că a relatat despre funeraliile Mashei Amini.

Moartea acestei tinere kurde în vârstă de 22 de ani, după ce a fost arestată de poliţia moravurilor pentru că ar fi încălcat regulile vestimentare foarte stricte impuse de Republica Islamică, a declanşat manifestaţii în întreaga ţară.

Zeci de jurnalişti, victime ale represiunii din Iran

Sute de persoane – inclusiv zeci de membri ai forţelor de securitate – au fost ucise în timpul demonstraţiilor care au urmat decesului Mashei Amini.

Presa locală a anunţat recent că peste 90 de jurnalişti au fost arestaţi sau interogaţi de la începutul demonstraţiilor.

Mii de manifestanţi au fost, de asemenea, arestaţi, fiind acuzaţi de autorităţi că au participat la „revolte” provocate de Israel, considerat principalul inamic al Iranului, şi de ţările occidentale.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *