Două vagoane de marfă încărcate cu cărbune au deraiat și un al treilea s-a răsturnat pe relația Dragotești-Turceni

Două vagoane de marfă încărcate cu cărbune au deraiat și un al treilea s-a răsturnat pe relația Dragotești-Turceni

Incidentul s-a petrecut, duminică dimineață, după ce un tren al operatorului național CFR Marfă care avea în compunere 39 de vagoane încărcate cu cărbune și circula pe relația Dragotești-Turceni a deraiat, relatează Club Feroviar.

„În jurul orei 2:30, pe distanţa Dragoteşti – Borăscu, km 28+300, două vagoane din compunerea unui tren de marfă au deraiat şi un al treilea s-a răsturnat”, a transmis CFR Infrastructură.

Pe linia respectivă circulă doar trenuri de marfă, a informat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.

Linia de cale ferată Turceni-Drăgoteşti este linie centralizată electrodinamic cu lungimea de 29.000 m pe un singur fir cu două staţii, respectiv Turceni şi Drăgoteşti, şi o haltă de mişcare – Borăscu.

Ea include șase linii de manevră cu lungimea de 750 m din staţia CF Turceni, respectiv liniile 8, 9, 10, 11, 12, 13 și remiza de locomotive din staţia CF Turceni, cu clădirea şi dotările aferente.

Linia a fost transferată din administrarea SNTFM CFR Marfă SA în cea a Complexului Energetic Turceni SA.

FOTO: CFR Infrastructură

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *