Drulă: PSD și PNL caută să pună candidați comuni împotriva primarilor USR. Vor să aducă din nou hoția în orașe. Vor primi de la electorat o palmă cu atât mai mare, cu cât vor pierde cu candidații lor comasați (VIDEO)

Drulă: PSD și PNL caută să pună candidați comuni împotriva primarilor USR. Vor să aducă din nou hoția în orașe. Vor primi de la electorat o palmă cu atât mai mare, cu cât vor pierde cu candidații lor comasați (VIDEO)

Cătălin Drulă, președintele USR, i-a ironizat pe PSD-iști și PNL-iști, care negociază acum pentru a stabili candidați comuni în sectoarele Capitalei și în orașele unde sunt primari USR. Drulă spune că PSDNL-iștii vor avea o surpriză, căci „vor pierde cu candidații lor comasați”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

 

Drulă: Candidații comasați PSD-PNL vor pierde în fața primarilor USR

 

„Văd că e o mare strategie acum a marii coaliții să pună candidați comuni împotriva USR. Asta arată și care le sunt gândurile: le e frică de noi, de munca cinstită pe care o fac primarii noștri și sunt dispuși să facă orice pentru a-i înlătura de la putere și a aduce hoția din nou în orașe. Vor să se fure din nou în Timișoara, în Brașov, în Bacău, în București. Poate din nou companii municipale (în București), să bage din nou orașul în faliment… Astea le sunt intențiile.

Cred că vor avea o mare surpriză și o palmă cu atât mai mare cu cât vor pierde cu candidații lor comasați.

Mă uitam – eu sunt deputat de Timiș – în Timiș să vii tot cu prăfuitul Nicolae Robu pe care timișorenii l-au respins cu o largă majoritate ultima dată, pe el și politicile lui… Mai mult, acum e (candidat) și din partea PSD…

Iar la Consiliu Județean cu Fredy (Alfred) Simonis, al treilea om în stat, interimar, că e președintele interimar al Camerei Deputaților, un om care nu are anvergura de a conduce Camera Deputaților, dovadă că-l păstrează pe zona asta de interimat sau să pretindă șefia Timișului.

Timișul, Banatul e tradițional anticomunist și antipesedist și va rămâne așa”, a declaat Cătălin Drulă, pentru B1 TV.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *