Drulă: PSD și PNL încearcă racolări de primari USR într-un stil mafiot, folosindu-se de instituțiile statului. Curtea de Conturi cred că şi-a făcut sediu la primăriile USR

Drulă: PSD și PNL încearcă racolări de primari USR într-un stil mafiot, folosindu-se de instituțiile statului. Curtea de Conturi cred că şi-a făcut sediu la primăriile USR

Cătălin Drulă, președintele USR, a declarat că PSD și PNL încearcă să racoleze primarii USR într-un stil „mafiot”. El a acuzat cele două partide că se folosesc de instituțiile statului, pe care le trimit în controale mai ales la primarii USR, pentru a-i hărțui. Apoi „li se sugerează că dacă semnează unde trebuie, toate problemele se termină şi o să fie bine pentru ei”.

 

Drulă acuză PSD și PNL că încearcă să racoleze primarii USR

 

Întrebat, la Prima TV, dacă PNL şi PSD încearcă să racoleze primarii USR, Cătălin Drulă a răspuns: „Da, şi asta e în deplină contradicţie cu ce spun ei. Au avut o întreagă campanie cum că primarii USR nu ar fi performanţi. Dacă nu sunt performanţi, de ce îi vor? Ei ştiu că oamenii ăştia sunt, în comunităţi, respectaţi şi că au muncit şi că acolo nu mai au şanse”.

„Da, încearcă aceste racolări de primari cu un stil, aş zice eu, mafiot, că la mafie vezi ameninţarea ”dacă eşti cu noi te lăsăm în pace”. Ei sunt hărţuiţi, au toate instituţiile statului pe cap.

Curtea de Conturi cred că şi-a făcut un sediu la primăriile USR, controale peste controale la Braşov, la Sectorul 1.

E ceva foarte în neregulă cu acest mod de a proceda şi, pe de altă parte, li se sugerează că dacă semnează unde trebuie, toate problemele se termină şi o să fie bine pentru ei”, a mai afirmat președintele USR.

 

Drulă, despre PSD și PNL: „Se duc peste primarii USR, le fac ochi frumoși și dacă nu, le arată bățul”

 

Nu e prima dată când Cătălin Drulă face astfel de acuzații. Luna trecută, el declarase pentru B1 TV că PSD și PNL folosesc banii publici ca momeală pentru a atrage primarii altor formațuni.

„Pe partea de culoare politică, au luat-o razna complet. Aici liberalii sunt cei mai… li se învârte girofarul ăsta al pixului, dar Ciolacu a început și el de câteva luni. ”Ești cu noi, e bine, nu ești cu noi, nu vii la noi…”. Adică se duc peste primarii USR, le fac ochi frumoși și dacă nu, le arată bățul: „atunci, tu nu primești!”. E o chestie… tot discutăm de reforme, programe de țară, dar e o chestiune de bază a unui stat modern ca distribuirea banilor să nu se facă preferențial, ci pe criterii clare, ca bugetele să nu fie mincinoase”, afirmase Cătălin Drulă, pentru B1 TV.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *