Dumitru Buzatu are interzis la șefa de cabinet căreia i-a promis că o ia în Ecuador. Fostul baron, arest la domiciliu lângă vila subalternei

Dumitru Buzatu are interzis la șefa de cabinet căreia i-a promis că o ia în Ecuador. Fostul baron, arest la domiciliu lângă vila subalternei

Ana Maria Obreja, femeia cu 38 de ani mai tânără decât Dumitru Buzatu (68 de ani) este martor cheie în dosarul fostului baron de Vaslui. Femeia a fost de față atunci când Buzatu a primit geanta cu bani de la denunțătorul Emil Savin, apare în înregistrările ambientale, era omul care controla întreaga agendă a șefului ei și ținea legătura cu oamenii de afaceri care primeau contracte cu CJ Vaslui.

Dumitru Buzatu, interceptat în timp ce-i propunea fostei șefe de cabinet să meargă cu el în Ecuador

Despre Ana Maria Obreja, presa locală a scris că ar fi implicată într-o relație intimă cu Dumitru Buzatu. Procurorii au interceptat o discuție dintre cei doi, în care fostul șef al CJ Vaslui îi promitea acesteia că dacă va fi eliberat, o va lua cu el în Ecuador.

„Din convorbirile pe care Buzatu Dumitru le are cu martora Obreja Ana Maria, se observă clar că acesta trasează prin intermediul acesteia sarcini martorilor şi factorilor decidenţi din administraţia locală a judeţului Vaslui. Totodată, Buzatu Dumitru îi propune martorei ca, în cazul în care va fi eliberat, să plece împreună în Ecuador: Dacă reuşesc să (neinteligibil) mergem până în Ecuador! Vă iau şi pe voi!”, se arată în rechizitoriul DNA.

La data de 15 aprilie 2024, Tribunalul Vaslui a decis să înlocuiască măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Dumitru Buzatu va putea părăsi penitenciarul abia după ce hotărârea va rămâne definitivă. Aceasta a fost deja contestată de DNA, în cursul zilei de marți.

Fostul șef al CJ Vaslui vrea în arest la domiciliu într-o ”anexă” de 1.000 mp

Dumitru Buzatu a comunicat instanței că și-a ales ca loc pentru arestul la domiciliu un imobil din comuna Zăpodeni, județul Vaslui, acolo deține mai multe construcții care totalizează peste 1.000 mp, precum și trei terenuri de aproximativ 3.500 mp.

În 2014, Dumitru Buzatu spunea că imobilul din Zăpodeni nu este o vilă, așa cum spunea presa, ci o anexă. “Acolo (la Zăpodeni n.r.) este construită o hală reparaţii pentru fermă şi o anexă gospodărească. Are autorizaţia eliberată ca anexă. În acea clădire vor fi birouri, voi depozita actele firmei, vreau să pun masa la oamenii care muncesc acolo, ca să poată să mănânce.

Dacă, are cumva cineva întrebarea de ce nu se regăseşte acea clădire în declaraţia de avere, îi răspund pentru că nu este locuinţă, ci anexă şi pentru că abia anul aceasta s-a încheiat procesul verbal de recepţie, deci abia în declaraţia din iunie ar urma să se regăsească”, spunea Dumitru Buzatu.

”Anexa” gospodărească unde Dumitru Buzatu ar putea să rămână în arest la domiciliu / Foto: Adevărul

La Zăpodeni deține o casă și fosta secretară a lui Dumitru Buzatu, devenită ulterior șefă de cabinet. În 2004, Ana Maria Obreja și-a construit aici o vilă de 124 mp, după ce și-a cumpărat și un teren intravilan în suprafață de aproape 2.600 mp. Conform publicației Curentul, Ana Maria s-a născut și a crescut în Zăpodeni.

Ana Maria Obreja, pe lista martorilor cu care Buzatu nu are voie să ia legătura

Doar că Buzatu și Obreja nu vor avea voie să se întâlnească și nici să discute unul cu celălalt. Printre obligațiile impuse fostului șef al CJ Vaslui de către instanță se numără și interzicerea comunicării prin orice formă cu celălalt inculpat, precum și cu martorii din dosar. Pe lista acestora se află și numele Anei Maria Obreja.

De asemenea, Dumitru Buzatu nu va mai avea voie să-și exercite profesia sau activitatea sub care a săvârșit fapta, nu poate participa la manifestări publice în scop politic sau cultural și este obligat să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență.

Ca o ironie a sorții, tot din Zăpodeni este și Cristina Chiriac, șefa DNA Iași, care a participat în mod direct la flagrantul organizat împotriva lui Dumitru Buzatu, în septembrie 2023. Atunci, fostul baron de Vaslui a fost prins cu o geantă în care se afla suma de 1,25 milioane lei.

Ana Maria Obreja continuă să lucreze la Consiliul Județean Vaslui, unde a devenit, din acest an, consilier de achiziții publice. Potrivit propriei declarații de avere, femeia mai deține un apartament în Vaslui și a încasat, în anul precedent, un salariu de aproape 9.000 de lei pe lună, la care se adaugă circa 3.500 de lei din chirii, precum și pensia de întreținere și alocația fiului său minor, totalizând aproximativ 8.500 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *