Dune 2 și The Equalizer 3, două dintre cele mai așteptate filme ale lui 2023. Cum sunt continuările?

Dune 2 și The Equalizer 3, două dintre cele mai așteptate filme ale lui 2023. Cum sunt continuările?

Noi producții a două serii de mare succes vor apărea în cinematografe toamna aceasta, Dune, 2 după doi ani, respectiv The Equalizer 3, după cinci ani de la ultimul film.

Dune 2 se va lansa pe 3 noiembrie. În regia lui Denis Villeneuve (Arrival, 2016), distribuția filmului strălucește: lui Timothée Chalamet, Zendaya și Rebecca Ferguson în rolurile principale li se alătură Austin Butler (Elvis), Florence Pugh (Don’t Worry, Darling), Josh Brolin (Sicario) și Léa Seydoux (Un beau matin, France).

<iframe width=”700″ height=”400″ src=”https://www.youtube.com/embed/Way9Dexny3w” title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share” allowfullscreen></iframe>

Debutul din 2021, care poate fi urmărit pe HBO Max, a adus echipei de film și actorilor 6 premii Oscar și 4 BAFTA. Ecranizarea lui Villeneuve are la bază cele șase romane SF ale lui Frank Herbert, un pilon de referință al domeniului.

Se estimează un mare succes

Herbert era pasionat de religie, soarta umanității și ecologie – însăși reprezentarea lumii deșertice specula o consecință a încălzirii globale. Acțiunea poveștii e bazată pe un viitor îndepărtat, la zeci de mii de ani distanță, într-un imperiu feudal deșertic, în care planetele sunt în controlul unor case nobiliare. 

Paul Atreides, interpretat de Chalamet, e moștenitorul Casei Arrakis, iar familia sa acceptă să conducă planeta Arrakis, singura sursă a „mirodeniei” (the spice), cea mai valoroasă substanță din univers. De aici pornește călătoria complexă gândită de Herbert a tânărului Atreides. 

The Guardian notează că trailerul pentru Dune 2 păstrează componentele unui blockbuster, estimând un câștig de 1 miliard de dolari, mai mult decât dublul primului film, care a adus mai bine de 400 de milioane de dolari din box office-ul internațional.

Personajul lui Denzel Washington ajunge în sudul Italiei

The Equalizer 3 va avea și el premiera toamna aceasta, pe 1 septembrie 2023, la cinci ani de la ultimul film.

În regia lui Antoine Fuqua (Southpaw, The Magnificent Seven), al treilea film al seriei îl aduce pe Robert McCall (Denzel Washington), fost agent CIA, asasin guvernamental măcinat de crimele comise, în sudul Italiei. Problemele încep când McCall realizează că noii săi prieteni sunt la mâna criminalilor locali și hotărăște să-i protejeze, înfruntând mafia italiană.

<iframe width=”700″ height=”400″ src=”https://www.youtube.com/embed/19ikl8vy4zs” title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share” allowfullscreen></iframe>

Povestea Equalizer a început în 2014, când Fuqua a decis să adapteze un serial american din anii ‘80, în 2018 lansând cel de-al doilea film. 

Dincolo de povestea în sine, fanii așteaptă cu nerăbdare thrillerul și datorită mișcării lui Fuqua de a-i reuni pe Denzel Washington și Dakota Fanning, după aproape 20 de ani de la „Man on Fire”, ultima dată când au jucat împreună. 

Deocamdată nu există confirmare pentru un al patrulea film, însă Washington a mărturisit că, indiferent dacă seria va continua, nu va mai fi el cel care îl interpretează pe McCall, scriu cei de la Entertainment Tonight.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *