După 17 luni de război, tot mai mulți bărbați ucraineni vor să evite mobilizarea. „Se deghizează în femei, prezintă acte false la vamă, dispar în ziua încorporării”

După 17 luni de război, tot mai mulți bărbați ucraineni vor să evite mobilizarea. „Se deghizează în femei, prezintă acte false la vamă, dispar în ziua încorporării”

Numărul celor care vor să se înscrie voluntar în armata ucraineană pentru a opri agresiunea Federației Ruse este mai mic comparativ cu anul trecut. Potrivit presei de la Kiev, bărbații par a fi tot mai inventivi pentru a evita mobilizarea generală după 17 luni de acțiuni militare pe teritoriul Ucrainei. 

Potrivit „Ukrainska Pravda” (Adevărul Ucrainean), în rețelele de socializare au apărut o serie de pagini și grupuri în care sunt postate informații despre apariția pe străzile unei localități a reprezentanților comisariatului militar. Unele magazine, cartiere sau intersecții de străzi sunt ocolite de bărbații de vârsta recrutării pentru a nu se întâlni cu comisarii.

Din ce în ce mai multe citații de încorporare sunt ignorate. Unii bărbați dispar exact în ziua când trebuiau să se prezinte la comisia medicală. Serviciul de frontieră anunță săptămânal despre încercările de a ajunge ilegal în statele UE și a scăpa de mobilizare. 

„Bărbații sunt foarte creativi în timpul încercărilor de a trece frontiera. Unii se prezintă la vamă deghizați în femei, susțin că au mai mulți copii sau se ascund sub plapumă în mașinile prietenilor”, potrivit publicației ucrainene.

Bărbații care se eschivează de la mobilizare nu sunt dezertori, dar pot fi condamnați la închisoare 

Potrivit avocatului Andrei Novak, citat de presa de la Kiev, bărbații care se eschivează de la mobilizare nu sunt dezertori pentru că ei nu au părăsit unitatea militară. Dacă nu ai depus jurământul militar și nu ai fost trimis în unitate, nu poți fi numit dezertor. Există, totuși, cazuri de condamnare a bărbaților la închisoare în perioada legii marțiale.  

Un locuitor al regiunii Jitomir din nordul Ucrainei a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce comisia medicală l-a declarat apt pentru încorporare în armată, iar acesta nu s-a prezentat la unitatea militară.

În regiunea Volîn din nord-vestul țării a fost condamnat un bărbat originar din regiunea Donețk pentru eschivarea de la mobilizare. El a declarat că are un copil de șase ani și că a fost rănit în timpul luptelor din Donbas. Explicațiile prezentate de ucrainean au fost respinse de instanță. 

Un bărbat „s-a rătăcit” în ziua chemării sub arme 

Un caz interesant a avut loc în regiunea Transcarpatia din vestul Ucrainei. Un bărbat, tată a doi copii, nu s-a prezentat la centrul de încorporare, declarând că „s-a rătăcit”. 

Potrivit mărturiilor bărbatului, el era foarte decis să se prezinte la unitatea militară, dar a ieșit din autobuz să cumpere o bere. Fiind noapte, el s-a rătăcit printre case și a fost găsit mai târziu într-o altă localitate. 

El a declarat că era disperat că nu reușește să ajungă la comisariat și a încercat să sune la poliție. Instanța a constatat că informațiile prezentate de martori diferă foarte mult de povestea bărbatului „rătăcit” printre satele ținutului natal.

S-a ascuns în pădure pentru a nu fi luat la război 

Un bărbat din regiunea Vinița s-a ascuns o perioadă în propria casă, dar și în pădure pentru a nu fi înrolat. În noiembrie 2022, el nu s-a prezentat la centrul de recrutare, argumentând mai târziu că „nu era pregătit moral să meargă la război”.

În ianuarie 2023, potrivit publicației ucrainene, bărbatul a fost oprit pe stradă de comisarii militari, dar a renunțat să semneze citația de înrolare. El a declarat că nu vrea să lupte și că se teme de război. Potrivit instanței, bărbatul a dispărut în momentul încorporării, nu răspundea la apelurile telefonice și a fost considerat dispărut. 

„Aș ajuta societatea în alt mod”

Publicația „Ukrainska Pravda” scrie despre un locuitor al satului Manevici din regiunea Volîn, care s-a opus mobilizării și a declarat că dorește să sprijine în alt mod statul său aflat în război.

„Aș ajuta societatea în alt mod”, a spus bărbatul. La judecată, el a declarat că are o întreprindere mică și va achita toate taxele, va dona fonduri pentru armată și a rugat să fie implicat în alt mod în apărarea statului său. 

Pentru neprezentarea la comisia de înrolare, bărbatul a fost condamnat la trei de închisoare. După revocarea hotărârii, el va fi în evidența serviciului de probațiune timp de un an.

Presa de la Kiev scrie că de cele mai multe ori, bărbații care se eschivează de la mobilizare nu vor să riște cu propria viață, le este frică de arme sau se gândesc la viitorul copiilor lor. 

Reprezentanții unor biserici, apărați de instanță. „Nu au dreptul să mânuiască arma” 

Judecătoriile din Ucraina s-au pronunțat în cazul unor enoriași ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și Bisericii Martorilor lui Iehova care s-au opus înrolării. În regiunile Transcarpatia și Ternopil, instanța a recunoscut dreptul unor bărbați de a nu mânui arma din considerente religioase. 

Bărbații au oferit adeverințe și alte dovezi că sunt membri ai acestor comunități religioase, iar instanța le-a recunoscut dreptul de a nu fi mobilizați. Această excepție nu se referă și la alte biserici din Ucraina, ai căror enoriași pot fi înrolați în armată.

Presa ucraineană a informat săptămânal în ultimele luni despre diverse încercări atipice ale bărbaților de a ieși din țară: unii s-au ascuns în portbagajul mașinii, alții au prezentat documente false sau au mituit vameșii.  

„Nu este vorba doar de frica de înrolare, ci de cele mai multe ori de sărăcie. Cei rămași acasă sunt blocați. A fost întrerupt modul lor obișnuit de viață. Ei se gândesc la copiii lor în primul rând, mai puțin la geopolitică”, povestește pentru Libertatea un locuitor al regiunii Transcarpatia. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *