Editorial Cornel Dinu. Gânduri de lumină și întuneric în sfânta zi de Paște

Paștele ne aduce în fiecare an gânduri de lumină divină, dar și de întuneric lumesc. Paștele la români, dar nu numai… Ar trebui să fim mai buni măcar… o viață, nu numai în perioada de sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Și nu suntem. Uitând, printre alte pilde dureroase din istoria lumii că, așa cum spunea chiar Oppenheimer, „Omul s-a jucat de-a Dumnezeu când a făcut bomba atomică, uitând că postul este ocupat și că provine dintr-o familie de prădători”. …Omul, nu Dumnezeu, evident…

Editorial Cornel Dinu. Gânduri de lumină și întuneric în sfânta zi de Paște

Cea mai mare figură a fotbalului nostru, cu umor și pricepere în ce și-ales să facă, Ștefan Covaci, ne spunea, aluziv, dar se simțea substanța de geniu în vorbele sale, că, fără nicio îndoială, „Cele mai frumoase și bogate țări ale Europei sunt România și Franța”.

Și venea cu explicația șugubeață, dar cu adevăr total: „Și nouă, și francezilor Dumnezeu ne-a dat de toate, pentru că pe noi ne-a făcut sâmbătă, iar pe francezi duminică, adică în zilele de odihnă din cele șapte în care se zice că a făcut Omenirea”.

În cazul său, „nea Piști Baci” mergea și mai departe, confirmând clasa inventivității ce-l caracteriza: „Se zice că, ușor nedumerit, slujitorul său cel mai de încredere, Sfântul Petru, l-a întrebat pe Dumnezeu Creatorul: «Bine, Prea Sfinte Doamne, ăstora le-ai dat de toate și la ceilalți mai nimic?»… Și i-a răspuns Domnul: «Stai liniștit, le-am dat cam toate bogățiile Pământului, dar habar n-ai ce populație le-am dat!»… Din păcate, se confirmă istoric și la noi, și la francezi”.

Editorial Cornel Dinu. Românul care a salvat mii de evrei ghearele Gestapoului, „creștinați” spre mântuire cu pașapoarte românești

Un prieten de-al meu, cam ca un al doilea tată, diplomatul de origine macedoneană Dumitru Metta, licențiat în Drept la Sorbona și ambasadorul nostru la Roma și apoi la Paris, în timpul guvernului de la Vichy, a scos vreo trei mii de evrei din ghearele Gestapoului, „creștinați” spre mântuire cu pașapoarte românești.

…Și-mi spunea acum vreo trei ani fostul nostru ambasador la Paris, Luca Niculescu, coleg de liceu cu Anita Neagu, fata lui Fănuș Neagu, că francezii i-au dedicat o carte și vor chiar să-i facă o statuie pe peluza celebrului „Théâtre des Champs-Elysées”.

Mi-aduc aminte cu bucurie ce… bucurie i-am făcut lui Ștefan Andrei când i-am adus de la nea Mitică Metta ediția princeps a „Codului Civil” creat de Napoleon… într-o ladă cu alte cărți de excepție.

L-am cunoscut pe Dumitru Metta la Lausanne, pe terasa celebrului „Hôtel de la Paix” în mai 1969, înainte de 1-0 cu Elveția din preliminariile pentru „Copa Mundial de Fútbol México ’70”. De atunci n-a mai lipsit de la niciun meci în care am evoluat în străinătate.

Doamne… cum i-am mai „parcat” Peugeotul, într-o noapte veselă, direct pe… rondul de flori de la „Le Crazy Horse de Paris”! Am mai plecat și cu frâna de mână trasă de dimineață, scoțând fum „pitian” din ferodouri…

Editorial Cornel Dinu. Sângele vărsat de nebunia și ambițiile bolnave ale unor indivizi cu mintea dusă, din Asia până-n Orient, poate duce la apocalipsa nucleară

Să nu uităm, însă, că, mai ales acum, facem iar pasul de la sublim la ridicol, pierzându-ne demnitatea națională, supuși unor groaznice kitschuri chipurile distractive. Dându-ne toate bogățiile și marile întreprinderi edificate cu mari privațiuni de poporul nostru chinuit în timpul conlucrării dintre marele om de stat Ion Gheorghe Maurer și patriotul indubitabil Nicolae Ceaușescu, încăpățânat ca orice țăran român să n-aibă datorii, doborât de lacheii din preajmă și „agenturili străine”… Musteam toți de furie când îl auzeam în decembrie ’89, dar câtă dreptate avea… S-a întâmplat exact cum a prorocit, ne-au mâncat sufletul și truda, am încetat să mai existăm ca stat independent economic.

Mi-amintesc, iarăși, trădarea ce ne caracterizează istoric și care ne-a întors mereu într-o realitate de sărăcie, „întreruptă” fals prin credite înrobitoare. Și „Vremurile de comportament sălbatic pe care le trăim, în care omul nu mai răspunde de ce spune și ce vinde”, așa cum spunea învățatul Patriarh Kiril al rușilor când ne-a vizitat țara, acum vreo cinci, șase ani. Înainte de nebunia provocată de Vladimir Putin în Ucraina, întreținută inconștient și de un Occident din ce în ce mai decadent…

Și acum, când libertatea care ni se propagă pe gât, în gât, propagandistic, ca ades în trecut, ce o trăim fără suveranitatea pierdută, e doar o frunză bătută de vântul dirijat de învârtitorii unui globalism egalitar numai pentru „cei aleși” și nu „pentru căței”. Adică „totalitar”, nu „egalitar”. Și care, deocamdată, nu aduce decât sărăcie, migrație (avem vreo zece milioane de concetățeni bine pregătiți în trecut plecați la mai bine), suferință și umilință.

Iar sângele vărsat de nebunia și ambițiile bolnave ale unor indivizi cu mintea dusă, din Asia până-n Orient, poate duce la apocalipsa nucleară, care nu va avea niciun învingător pentru că toți vom fi învinși de moarte. „Zorii” lumii de mâine. Instinctul îmi spune că suntem periculos de aproape de așa ceva…

Editorial Cornel Dinu. „Carul care urcă dealul niciodată nu-i schimba calul”

Spunea, dureros de adevărat, invitându-ne măcar la… căzut pe gânduri, actorul, poetul, omul de spirit ales Dorel Vișan, într-o noapte, la Realitatea TV: „Cine nu mă iubește, nu mă merită” și „Să nu fugi niciodată după căruța care nu te așteaptă”. La care eu aș mai adapta marea dramă pe care o trăim, cu inspirație tot din învățătura transilvăneană: „Carul care urcă dealul niciodată nu-i schimba calul”.

Drama este că politicienii noștri nu-s nici în car, nici în căruță, nici în teleguță, ci pe biciclete și trotinete, evident de lux, de pe care fac plecăciuni umile scorpiei Ursula și killerului Nehammer, ca iobagii din negura timpurilor.

În toată istoria noastră schimbările venite de „afară”, destule de-a dreptul criminale, chiar și în momente în care o duceam binișor și „calul cu carul urcau dealul”, ne-au făcut să fim cam singura țară europeană fără continuitate în logica existenței.

Practic, deprimanta realitate că „legea e tocmeală” a încurajat cel mai mult răul și fărădelegile, în special după ce aliații (între ei, nu cu noi…) anglo-americani ne-u vândut nu numai la Yalta, ci și mai apoi, la Malta. Suntem popor-martir, care s-a întors cu dosu-n sus prea des…

Editorial Cornel Dinu. Suntem în pragul unei conflagrații nimicitoare atomice iar, în inconștiența sa, lumea este pe… Tik-Tok, pe Facebook și alte „izbânzi” ale informaticii

Sigur, eram stat cu adevărat puternic când alte popoare ce ne fac acum soarta erau cam… triburi, tribulețe, tribușoare. Cu toate miile ei de ani, lumea este, încă, prea tânără ca să reușească o formă cu adevărat dreaptă, logică și, de aici, echilibrată. Poate imposibilă din cauza naturii umane…

Și socialismul gândit de Marx și Engels în „Muzeul de Istorie de la Londra”, și capitalismul declanșat la Manchester, parcă la o „secundă temporală” distanță, vreo 70 de ani în urmă, au creat neantul de contradicții ce au dus la o și mai mare divizare sângerândă a lumii.

Au unele idei bune și capitalismul, și socialismul. Socialismul exportat, nu bolșevismul creat în Maica Rusie de Occident prin tovarășul Vladimir Ilici „Leneșu” Lenin, trimis să distrugă țarismul tocmai din Elveția. Și după atâția ani ideologiile astea sunt prea încăpățânate în a se impune una în fața celeilalte, iar de aici lumea a suferit enorm.

O societate ideală mai are mult timp până se va așeza pe Pământ, numai dacă se va schimba esențial mintea omenirii. Suntem în pragul unei conflagrații nimicitoare atomice iar, în inconștiența sa, lumea este pe… Tik-Tok, pe Facebook și alte „izbânzi” ale informaticii. Care mai mult aiuresc și dezinformează pentru a manipula mințile necoapte.

Editorial Cornel Dinu. „Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”. A sus-o Umberto Eco, nu eu…

Mă simt obligat de conștiința mea să repet adevărul spus de marele filosof și scriitor italian Umberto Eco cu prilejul decernării distincției de „Doctor Honoris Causa” la Universitatea din Torino.

„Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”.

Concluzia firească este simplă. Este lumea preocupată de a căuta și a acționa numai în funcție de Adevăr? Nu, bine-nțeles! Caută Adevărul din ce în ce mai rar, nu se mai călăuzește după Adevăr, nu se mai comportă raporta la Adevăr. Chiar dacă Adevărul cu majusculă este un cumul de adevăruri subiective.

Este primul mare compromis care ne așază, de la o zi la alta, tot mai aproape de marginea prăpastiei definitive. Evitabilă, totuși, cred nu numai eu, când se vor crea teste eficiente de evaluare a bunei credințe comportamentale a oamenilor. Luându-se din fondurile uriașe ale înarmării demente din zilele noastre. Pare periculoasă, contestabilă de către „trotinetiștii” care conduc acum lumea, această soluție ce poate salva lumea.

Editorial Cornel Dinu. Cât Adevăr este în privința evoluției societății umane în „Legenda Meșterului Manole”! Creată aici, la noi, în „Grădina lui Maicii Domnului”!

Păi ni s-a dat viața, creștinismul, morala, legea, capacitatea de a învăța și noi suntem din ce în ce mai sofisticați în a ne distruge civilizația la care am ajuns în mii de ani. Dar suntem capabili, am făcut ceva ca să oprim eficient instinctele malefice genetice care ne distrug ciclic? Cât Adevăr este în privința evoluției societății umane în „Legenda Meșterului Manole”! Creată aici, la noi, în „Grădina lui Maicii Domnului”!

Da, știința, totuși, există, ca o ghilotină asupra lumii… Dar din reținerea de a lua taurul de coarne, cu riscul clevetirii, acceptăm invenția infernală a lui Oppenheimer. Care, ca să închid cercul , a rosti ce aminteam la început: „Omul s-a jucat de-a Dumnezeu când a făcut bomba atomică, uitând că postul este ocupat și că provine dintr-o familie de prădători”. …Omul, nu Dumnezeu, evident… Și cât de puțin s-a făcut în atât de mult timp pentru a cunoaște această creație a lui Dumnezeu, Omul…