Elena Gheorghe și sora ei, Ana Pîrvulescu, amintiri din copilărie: „Mama ne îmbrăca la fel, iar noi suntem total diferite”

Elena Gheorghe și sora ei, Ana Pîrvulescu, amintiri din copilărie: „Mama ne îmbrăca la fel, iar noi suntem total diferite”

Elena Gheorghe și Ana Pîrvulescu au oferit un interviu memorabil în care au dezvăluit amintiri din copilărie. Cele două surori și-au adus aminte de momentele în care mama lor obișnuia să le îmbrace la fel, deși ele aveau stiluri total diferite.

Prezente împreună la un eveniment, Elena Gheorghe, cunoscuta artistă, și Ana Pîrvulescu au împărtășit detalii savuroase despre viața lor de dinainte de celebritate. Ana, sora mai mică, a făcut dezvăluiri amuzante despre cum împrumuta rochiile Elenei și cum, din nefericire, le strica, provocându-i nervi surorii mai mari.

„Mai erau momente când îi furam rochițele Elenei. Aveam și eu evenimente importante pe la școală și atunci, dacă eu nu mă îmbrăcam în genul acesta de vestimentație, trebuia să fac rost de undeva. Și, de unde era mai aproape… din dulapul din camera mea, care avea 80% hainele Elenei. Cumpărate de ea, pentru că de mică avea nebunia aceasta cu moda, participa la foarte multe festivaluri, de unde câștiga bănuți. De fiecare dată când luam ceva stricam, nu că nu-mi dădea Elena. Mi-a dat o dată, am venit cu rochia ruptă, am venit cu rochia prinsă în nu știu ce scaun. Aveam și ghinionul acesta. Nu le purtam de grijă”, a declarat Ana Pîrvulescu pentru Spynews.ro.

Amintirile celor două surori au atins și subiectul stilului vestimentar impus de mama lor, artista Mărioara Man Gheorghe. Despre acest aspect, surorile au evidențiat cu umor faptul că mama le îmbrăca și le tundea la fel, chiar dacă ele aveau stiluri complet diferite, ceea ce le enerva pe amândouă teribil.

„La început mama ne îmbrăca la fel, iar noi suntem total diferite. Ea este mai sport, iar eu mai elegantă. Pe la 18-19 ani eu deja eram în showbiz, îmi începusem cariera. Într-o seară mă pregăteam pentru concert și nu am mai găsit rochița respectivă. Era la sora mea, o luase pentru că avea nu știu ce petrecere. Ne enerva groaznic faptul că mama ne îmbrăca la fel, ne tundea la fel. Oricum semănăm, nu e ca și cum suntem foarte diferite”, a declarat Elena Gheorghe pentru sursa mai sus-menționată.

Cu ce se ocupă Ana, sora Elenei Gheorghe

Pe Elena Gheorghe o știe toată lumea, însă puțini știu cu ce se ocupă sora acesteia, Ana. Sora artistei este căsătorită cu fotbalistul Paul Pîrvulescu și împreună au doi copii.

De cele mai multe ori, Elena Gheorghe este în prezența surorii sale, Ana. Cele două seamănă ca două picături de apă și uneori ajung chiar să fie confundate. Ana Gheorghe este căsătorită de 10 ani cu fotbalistul Paul Pîrvulescu, iar împreună au doi copii, o fată și un băiat.

Soția fotbalistului Paul Pîrvulescu are un magazin online, unde vinde haine și încălțăminte. Ana a lansat și colecții pentru copii și este foarte fericită cu afacerea pe care a reușit să o întemeieze singură. De asemenea, ea este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește aproape orice cu cei care o urmăresc.

„Cred că a devenit un mod de viață online-ul ăsta și cred că nu numai la mine, la majoritatea oamenilor care trăiesc în felul ăsta. Să știi că am devenit așa o supersociabilă cu cei din comunitatea mea pentru că sunt genul de om care, dacă acum sunt aici la eveniment, postez de aici, mai târziu fac alte postări, să vadă lumea ce gătesc, nu doar ce mănânc, să vadă lumea că am scăpat cofragul de o ouă pe jos că asta sunt eu, două mâini stângi. Îmi place lucrul ăsta. Mi se pare că mă și reprezintă și nu sunt stresată deloc să mă filmez, nu am nicio problemă, spun ce simt. Sunt sinceră și cred că datorită acestui fapt îi simt pe cei din comunitate foarte aproape și simt că am un public mișto, fără hateri și așa mai departe”, a mai povestit Ana Gheorghe.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *