Elon Musk a anunțat lansarea unei noi companii de inteligență artificială, xAI

Elon Musk a anunțat lansarea unei noi companii de inteligență artificială, xAI

CEO-ul Tesla şi SpaceX şi proprietarul Twitter a anunţat miercuri că noua companie are scopul de „a înţelege adevărata natură a universului”, transmite CNBC, potrivit News.ro.

Potrivit site-ului web al companiei, Musk şi echipa sa vor împărtăşi mai multe informaţii vineri, într-un chat live pe Twitter Spaces.

Membrii echipei din spatele xAI provin de la DeepMind, OpenAI, Google Research, Microsoft Research şi Tesla, potrivit site-ului web al companiei, şi au lucrat la proiecte precum AlphaCode de la DeepMind şi chatboturile GPT-3.5 şi GPT-4 de la OpenAI.

Ştirile despre start-up au fost relatate anterior de Financial Times în aprilie, iar în aceeaşi lună, Musk a oferit detalii despre planurile sale pentru un nou instrument AI numit „TruthGPT”, în timpul unui interviu înregistrat pe Fox News Channel, adăugând că se teme că firmele existente de AI acordă prioritate unor sisteme care sunt „corecte din punct de vedere politic”.

Musk a înregistrat compania în Nevada, în martie. Anterior, el a schimbat numele Twitter în „X Corp” în unele documente financiare, dar pe site-ul xAI, compania anunţă separarea sa de X Corp, adăugând că „va lucra îndeaproape cu X (Twitter), Tesla şi alte companii, pentru a face progrese spre misiunea noastră.”

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *