Elon Musk, vizită surpriză. Cu ce politician important s-a întâlnit patronul Tesla

Elon Musk, vizită surpriză. Cu ce politician important s-a întâlnit patronul Tesla

Elon Musk, liderul Tesla, a avut o întâlnire în Beijing duminică cu al doilea oficial al guvernului chinez, premierul Li Qiang, care i-a asigurat că China va rămâne mereu deschisă pentru companiile străine, relatează Agerpres citând AFP și Xinhua.

Vizită neanunțată a lui Elon Musk

Elon Musk a sosit în China duminică mai devreme pentru a doua sa vizită, de data aceasta neanunțată. A fost invitat de Consiliul chinez pentru promovarea comerțului internațional, conform televiziunii publice CCTV.

„China se va ţine de cuvânt şi va continua să facă eforturi pentru extinderea accesului pe piaţă şi îmbunătăţirea serviciilor”, asigurându-l pe miliardarul antreprenor că piața chineză va rămâne întotdeauna deschisă pentru investiții străine.

„Onorat să-l întâlnesc pe premierul Li Qiang. Ne cunoaştem de mulţi ani, din primele zile de la Shanghai”, unde Tesla deţine o fabrică, a scris Musk pe reţeaua sa X.

Potrivit CCTV, Musk s-a întâlnit și cu Ren Hongbin, șeful Consiliului chinez pentru promovarea comerțului internațional, pentru a discuta despre următoarele etape în cooperare și alte aspecte. Elon Musk, o figură controversată în Occident, este admirat în China, unde mașinile sale sunt populare în rândul clasei de mijloc din orașe.

Analiza companiei de consultanță financiară Wedbush indică faptul că acesta este un moment crucial atât pentru Musk, cât și pentru Beijing, deoarece Tesla se confruntă cu o concurență puternică din partea producătorilor auto chinezi, iar cererea este scăzută.

Musk: Chinezii, cei mai competitori producători de pe piață

Musk a trecut de la critici la laude în ceea ce privește producătorii auto chinezi, considerându-i cei mai competitivi din lume. În ultimul trimestru al anului trecut, gigantul chinez BYD a depășit Tesla și a devenit liderul vânzărilor globale de mașini electrice.

Cu toate acestea, Tesla și-a revenit în trimestrul următor, dar BYD a rămas lider pe piața chineză. Tesla a întâmpinat dificultăți în China și a fost nevoită să retragă peste 1,6 milioane de mașini în ianuarie din cauza unor probleme de software.

Potrivit Știrile ProTv, utilizatorii de pe rețeaua socială Weibo sugerează că Musk ar putea participa la Salonul Auto de la Beijing, care se încheie pe 4 mai, și ar putea testa modelul SU7  fabricat de Xiaomi. CEO-ul Xiaomi a afirmat mai devreme în aprilie că acest model a primit deja precomenzi de trei până la cinci ori mai mult decât se anticipa.

Alți specialiști speculează că Elon Musk a venit pentru a discuta despre posibilitatea de a comercializa tehnologia Full Self Driving (autopilot) a Tesla pe piața chineză.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *