Emanuel Ungureanu (USR) a depus plângere la DNA şi Parchetul European împotriva ministrului Alexandru Rafila

Emanuel Ungureanu (USR) a depus plângere la DNA şi Parchetul European împotriva ministrului Alexandru Rafila

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o sesizare oficială la Parchetul European și la DNA cu privire la un contract de consultanță încheiat de ministrul PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, cu Organizația Mondială a Sănătăţii (OMS).

Ungureanu susține că există suspiciuni privind comiterea unor fapte de abuz în serviciu, delapidare și înșelăciune, în condițiile în care Rafila a lucrat la OMS înainte să fie ministru, deci practic a atribuit un contract foștilor lui colaboratori.

Contractul e în valoare de 20 de milioane de euro, bani din PNRR.

 

Emanuel Ungureanu (USR), plângere pe numele lui Alexandru Rafila (PSD)

 

USR susține că până acum s-au plătit 10 milioane de euro din acest contract pentru servicii de consultanță, deși în România sunt instituții, precum Autoritatea Națională pentru Managementul Calității în Sănătate, Inspecția Sanitară de Stat, Parlamentul României sau Ministerul Sănătății, care au creat deja procedurile necesare.

„E clar că Rafila și-a bătut joc de banii din PNRR dăruind, ca din propriul buzunar, 20 de milioane de euro către o instituție care ar fi trebuit, printre altele, să îi învețe pe cei din Ministerul Sănătății, până în semestrul IV al anului 2023, unde sunt căile de acces ale spitalelor din România. Nu este asta o imensă bătaie de joc față de banii pe care România i-a obținut, cu ajutorul miniștrilor USR, pentru nevoile stringente ale sistemului sanitar, sistem aruncat în haos de PSD și PNL?”, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, potrivit unui comunicat.

USR mai susține că Autoritatea Națională de Management al Calității a obținut un contract, tot din fonduri europene, prin care această instituție se obliga să construiască proceduri de evaluare și creștere a standardului calității actului medical în sistemul sanitar românesc. Practic, acest contract îl dublează pe cel cu OMS.

„Procurorii Parchetului European ar trebui să investigheze urgent suspiciunile de abuz în serviciu, delapidare și înșelăciune din contractul de consultanță încheiat de Rafila cu OMS. Din păcate, există pericolul ca acest dosar să fie îngropat de DNA, sub conducerea lui Voineag, care a omorât dosarul BMW-urilor lui Iohannis și dosarul de corupție ce viza doi generali SRI care au comis fapte penale în pandemie”, a mai afirmat deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *