Erdogan salută „victoria” Azerbaidjanului în Nagorno Karabah

Erdogan salută „victoria” Azerbaidjanului în Nagorno Karabah

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan este de părere că „victoria” azerilor deschide, în opinia sa, „o nouă oportunitate a unei norrnalizări” în regiune. Declarațiile au fost făcute luni, în timpul unei vizite în enclava azeră Naxcivan, situată între Armenia, Iran şi Turcia, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Este un motiv de mândrie pentru Turcia să vadă operaţiunile antiteroriste din Azerbaidjan îndeplinite cu succes într-o perioadă scurtă şi cu respectarea drepturilor civile”, a declarat preşedintele turc într-o conferinţă de presă comună cu omologul său Ilham Aliev.

Erdogan a profitat de această conferinţă de presă pentru a transmite un mesaj clar Armeniei.

„Sperăm că Armenia va strânge mâna paşnică ce i se întinde”, a decalarat el.

Erdogan s-a întâlnit în mod oficial cu Aliev pentru a lansa construirea unui gazoduct cu o lungime de 85 de kilometri, care să lege estul Turciei şi enclava azeră Naxcivan.

Ei inaugurează totodată un complex militar.

Însă, presa turcă scrie că cei doi şefi de stat discută despre deschiderea Coridorului Zangezur azerilor, prin Armenia.

Preşedintele azer a dat asigurări, în prezenţa omologului său turc, că drepturile armenilor din Nagorno Karabah vor fi „garantate”.

O anexare a Coridorului Zangezur, de-a lungul frontierei cu Iranul, ar permite Baku să stabilească o continuitate teritorială până în Naxcivan şi mai departe cu Turcia.

Fâşia de pământ Naxcivan a fost anexată de Azerbaidjan în 1923, dar nu are continuitate cu restul ţării.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *