Într-o perioadă marcată de zbucium și aspirații naționale intense, Vasile Niculescu a fost una dintre figurile remarcabile ale României în timpul Primului Război Mondial, jucând un rol important în procesul Marii Uniri de la 1918. La 27 de ani a intrat în istorie, însă a murit în anonimat, uitat de țara pe care a servit-o cu dragoste și patriotism.
Pilotul român care respiră patriotism
Într-o zi ploioasă de iarnă, la sfârșit de noiembrie 1891, vine pe lume Vasile Niculescu, viitorul pilot de aviație care avea să schimbe soarta Marii Uniri de la 1918.
De mic copil simte chemarea zborului. E fascinat de aventură, puterea vântului și aeroplane. Privește cu jind la avionale care survolează cerul și visează, cu emoție, la momentul în care va ajunge și el să piloteze.
După absolvirea Seminarul Teologic în anul 1915, pleacă la Buurești și se înscrie, deîndată, la Școala de Pilotaj de la Băneasa. După absolvire, Niculescu este avansat plutonier și ajunge în Corpul de Aviație, unde devine sublocotenent.
Inima îi bate cu patriotism în piept. Prin urmare, atunci când România intră în Primul Război Mondial, pilotul cere să fie trimis pe front. Face parte din Escadrila de recunoaștere și bombardament ușor F4.
După câteva bătălii, Niculescu și unitatea lui sunt mutați în Basarabia, unde bombardează, cu succes, trupele bolșevice de pe teritoriul românesc. Trece peste Nistru, atacă pozițiile inamice de la Moghilev.
Primește misiunea vieții sale: să ducă în siguranță actele oficiale ale Marii Uniri
La mijlocul lui noiembrie 1918, locotenentul Vasile Niculescu este căutat de superiorii săi, pentru a i se încredința cea mai importantă misiune. Trebuie să zboare peste Carpați, pentru a transporta documentele oficiale ale Marii Uniri, de la Bacău la Blaj.
Are doar 27 de ani când aviatorul primește misiunea vieții sale. Are palmele transpirate, ochii umezi și gâtul uscat. Inima îi bate cu putere și repeziciune, însă acceptă pe loc. Pentru el, e cea mai mare onoare.
Pe 23 noiembrie se urcă în avionul Farman 40, cu numărul de serie 3.240. Zboară fără mitralieră, fără parașută, la -30 de grade, la 2.600 de metri deasupra solului, carlinga fiind descoperită.
Își unge fața și mănușile cu parafină, ca să nu înghețe. Are cojocul de iarnă pe el, frigul îi taie puțin respirația, însă nu cedează.
”Am acceptat fără nici cea mai mică ezitare. Ne-am dat fețele cu parafină, eu și maiorul Precup, pasagerul. Am băgat și mănușile în soluție, să nu ne înghețe. Știam că acolo, sus, la 2.600 de metri, e ger năprasnic.
Când am văzut mitraliera, am cerut să fie scoasă. Nu ne era teamă, vorbeam despre un zbor de pace, ce trebuință să avem de o mitralieră? Era liniște în lungul Siretului. Doar olecuță de aburi. Am luat direcție spre Moinești, Miercurea Ciucului.
Ceahlăul avea căciulă mare de zăpadă. Am zburat între Târnave. Deasupra Blajului am văzut agitațiune mare. Ne-am rotit de câteva ori, dar nu prea aveam unde să aterizăm.
Vreme grea, Câmpia Libertății era accidentată. Am ales malurile Târnavei, am încercat acolo. Ne-am oprit fix lângă o cale ferată, ziceai că totul a fost calculat”., a declarat eroul aviatic Vasile Niculescu într-un interviu acordat la Radio Cluj, în 1979.
”Armata noastră nu trecuse, încă, Munții Carpați. Eu, da!”
Avionul pilotat de locotenentul aviator Vasile Niculescu şi căpitanul Victor Precup le aduce ardelenilor mesajul care contribuie decisiv la convocarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, de pe 1 decembrie 1918.
Deîndată ce aterizează la Blaj, cei doi eroi sunt întâmpinați de dr. Victor Macovei şi Gavrilă Precup de la Mitropolie. Căpitanul Virgil Pop desemnează opt soldaţi din Garda Naţională, pentru a păzi avionul care a adus documentele Unirii.
”La început erau puțini. Apoi, când s-a dat vestea, oamenii au început să se strângă pe Câmpia Libertății. Discursuri, cântece. S-au uitat puțin ciudat la noi, eram îmbrăcați cu căciuli mari, haine groase. Apoi, după ce și-au dat seama cine suntem, s-au bucurat.
Vreo 10 studenți și profesori au spus că au grijă, în noapte aceea, de avion. Au zis că nu se mișcă de acolo, că-l apără cu trupurile lor. Au făcut foc lângă și au stat așa, până dimineață”, își amintea eroul aviatic Vasile Niculescu, acum mult timp.
Marea Unire de la 1918, proclamată la Alba Iulia
Vasile Niculescu și Victor Precup predau documentele Unirii la Palatul Metropolitan. Aici, mitropolitul Vasile Suciu, președintele Consiliului Național Român din Blaj, anunță decizia celor doi piloți de a reveni la Bacău cu cel mai important mesaj: Transilvania se unește cu țara.
La 1 decembrie 1918, la doar o săptămână de la „Zborul Unirii“, are Marea Adunare Naţională, unde peste 100.000 de români sunt martorii la un moment istoric. Regele Ferdinand I și Regina Maria devin Întregitorii țării, în cadrul festivității Unirii Transilvaniei cu România.
Fotograful Samuel Mârza, un tânăr în vârstă de 32 de ani, trage cinci cadre istorice, trei cu mulțimea și două cu tribunele oficiale. Singurele fotografii de la Marea Unire.
Vasile Niculescu moare în anonimat, uitat de cei pentru care a luptat
La 23 iunie 1919, Vasile Niculescu pleacă în Transnistria, pentru o acțiune de recunoaștere. Are o defecțiune la motor și este forțat să aterizeze în spatele liniilor bolșevice.
Comuniștii îl arestează și-l iau prizonier timp de o lună. După ce este eliberat, pilotul Zborului Unirii face parte din Grupul 1 Aeronautic. Pe 24 octombrie 1923, superiorii îl avansează la gradul de căpitan, doi ani mai târziu fiind trimis într-un stagiu de pregătire în Cehoslovacia.
În 1926 cere să părăsească aviația, fiind transferat la Centrul de Recrutare Rădăuți, apoi la Regimentul 96 infanterie. Pe 31 octombrie 1937 își dă demisia din armată.
Trăiește în anonimat pentru tot restul vieții. Românii îl uită, mai puțin foștii săi camarazi. Ionel Pop, membru al Consiliului Național Român Central, îi trimite o scrisoare emoționantă. E unul dintre băieții care l-au întâmpinat la Blaj, când a încheiat Zborul Unirii.
”… sunt cu sufletul înălțat de amintirea glorioaselor zile din iarna anului 1918 și nu-mi lipsesc câteva lacrimi din ochii obosiți.
Da, mult stimate domnule locotenet-aviator, sunt același Ionel Pop, care la 23 noiembrie 1918, a alergat într-un suflet să vă primească și să vă îmbrățișeze pe Câmpia Libertății din Blaj unde ați aterizat.
Nu se uită marele fapte ale unui zburător-erou. Îl uită numai politicienii, cei care au luptat pentru România Mare nu pot să facă așa ceva. Iar Dumneavoastră ați contribuit din plin la Marea Unire. Și asta nu se uită!”
Vasile Niculescu, căpitan al aviației române, eroul Zborului Unirii, se stinge din viață pe 24 aprilie 1980, la 88 de ani. Este înmormântat la Cimitirul din Rădăuți.
