„Este o glumă! E una dintre cele mai corupte ţări din lume”. Viktor Orban se opune ferm negocierilor de aderare la UE cu Ucraina

„Este o glumă! E una dintre cele mai corupte ţări din lume”. Viktor Orban se opune ferm negocierilor de aderare la UE cu Ucraina

Premierul ungar Viktor Orban se opune ferm deschiderii negocierilor de aderare la blocul comunitar cu Ucraina, argumentând că această țară este afectată de corupţie şi reprezintă o ameninţare la adresa agriculturii europene, scrie Agerpres preluând AFP.

„Ucraina este cunoscută drept una dintre cele mai corupte ţări din lume. Este o glumă! Nu putem lua decizia de a începe un proces de negocieri de aderare”, a argumentat Orban, într-un interviu acordat săptămânalului francez Le Point, publicat vineri, 8 decembrie.

Săptămâna viitoare va avea loc o reuniune a Consiliului European care urmează să abordeze deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova.

„Agricultura Ucrainei va distruge sistemul agricol european a doua zi”

Mai mult, Orban i-a avertizat pe francezi în legătură cu „ceea ce ar însemna această aderare din punct de vedere economic pentru Franţa”.

„În fiecare an, va trebui să plătiţi peste 3,5 miliarde de euro în plus la bugetul comun al Uniunii”, a spus el.

„Dacă lăsaţi această agricultură (a Ucrainei, n.r.) să intre în sistemul agricol european, ea îl va distruge a doua zi”, a susținut premierul naționalist al Ungariei.

Orban, care s-a întâlnit joi seară cu preşedintele francez Emmanuel Macron, a explicat, de asemenea, că poziţia sa este inflexibilă, deoarece „mai mult de două treimi din opinia publică ungară se opune deschiderii oricăror negocieri”.

Orban vrea în schimb un „parteneriat strategic” între UE și Ucraina

Însă „Ucraina este în dificultate”, recunoaşte el, pentru că „suferă din cauza invaziei ruse” şi „este legitim ca întreg Consiliul European să-i trimită semnale bune”, cum ar fi un „parteneriat strategic” cu UE, mai degrabă decât negocieri de aderare.

„Când vom reuşi (…) să aducem Ucraina mai aproape de Europa, peste câţiva ani, vom vedea atunci”, a declarat el înainte de întrevederea de joi cu preşedintele Emmanuel Macron.

Viktor Orban s-a referit şi la reforma sistemului de azil european aflată în prezent în discuţie în UE.

„Poate fi mai bună decât precedenta, dar nu este o soluţie”, a estimat el.

„Soluţia finală este ca nimeni să nu poată intra pe teritoriul european fără să obţină autorizaţie de la o autoritate în baza unei proceduri”, a adăugat premierul ungar.

În urmă cu câteva zile, Viktor Orban a cerut ca la summitul liderilor Uniunii Europene de săptămâna viitoare să se evite orice decizie cu privire la obiectivul Ucrainei de a obține undă verde pentru începerea negocierilor de aderare la blocul comunitar.

Orban, care a menținut legăturile cu Moscova chiar și în timp ce UE a impus sancțiuni radicale împotriva Rusiei din cauza războiului din Ucraina, susține de săptămâni întregi că Ucraina nu este pregătită să înceapă negocierile de aderare.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *