Eugen Trică, explicații pentru dezastrul trăit în UTA Arad – FC U Craiova 3-1: „Un vis urât! Îmi cer scuze”. Fotbalistul criticat public

Eugen Trică, explicații pentru dezastrul trăit în UTA Arad – FC U Craiova 3-1: „Un vis urât! Îmi cer scuze”. Fotbalistul criticat public

FC U Craiova 1948 a plecat fără puncte câștigate de pe terenul lui UTA Arad, fiind învinsă cu scorul de 3-1. Înainte de ultima etapă a play-out-ului, elevii lui Eugen Trică ocupă ultima poziție și, chiar și în cazul unei victorii cu Hermannstadt, nu mai sunt siguri că scapă de retrogradarea directă.

Eugen Trică, după UTA Arad – FC U Craiova 1948 3-1: ””

La finalul partidei pe care formația din Bănie a pierdut-o în fața arădenilor, Eugen Trică le-a prezentat scuzele suporterilor pentru meciul slab al jucătorilor lui FC U Craiova și crede că echipa încă mai are șanse să nu retrogradeze.

”A fost un vis urât. Nu a fost ce trebuia. Îmi cer scuze suporterilor pentru acest eșec. Presiunea este foarte mare în momentele astea. Este nevoie de concentrare, de personalitate. Cred că de data asta băieții mei au clacat.

Din punctul meu de vedere nu este nimic pierdut, ne jucăm șansa până la capăt. Mai este un meci și vedem ce se va întâmpla.

Am avut așteptări de la Bauza, nu a fost nici el în apele lui. A avut acea situație la 2-0, dacă reușea să marcheze, intram în joc și poate altfel era soarta acestei partide.

Jocul nu a fost ce trebuie, din păcate, fiind un meci decisiv. În minutul 6 adversarul deja marchează, ceea ce este foarte greu. Nu am fost noi azi și nu este bine. Trebuie să uităm, nu avem de ales” a declarat Eugen Trică.

Eugen Trică rămâne optimist după UTA Arad – FC U Craiova 1948 3-1

În ciuda locului din clasament, Eugen Trică s-a arătat optimist în privința șaselor ca FC U Craiova 1948 să rămână în primul eșalon și speră ca elevii săi să aibă o atitudine bună în ultimul meci, cu FC Hermannstadt.

”Peste 4-5 zile urmează cel mai important meci pentru noi. Trebuie să ne concentrăm să câștigăm jocul de acasă și după să ne uităm ce fac și celelalte echipe. Simt că Craiova va rămâne în Liga 1, doar la baraj în momentul ăsta.

Știm calitatea jucătorilor. Craiova nu trebuia să ajungă în situația asta, să joci fiecare meci cu sabia deasupra capului. Tragem până la final. Trebuie să intrăm cu aceeași atitudine, atitudine au avut, dar la presiune faci greșeli” a declarat Eugen Trică, după UTA Arad – FC U Craiova 1948 3-1.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *