Exercițiu major al NATO: Marea Britanie trimite 20.000 de militari la granițele Europei. Armata germană ia în calcul un război hibrid al Rusiei

Exercițiu major al NATO: Marea Britanie trimite 20.000 de militari la granițele Europei. Armata germană ia în calcul un război hibrid al Rusiei

Ministerul britanic al Apărării a anunțat luni, 15 ianuarie, că Londra va trimite 20.000 de militari în Europa, care vor servi în diverse ţări, precum şi nave de război şi avioane de luptă, în cadrul unui exerciţiu major al NATO, care se va desfăşura în prima jumătate a acestui an, potrivit Reuters, citat de News.ro.

Desfăşurarea include 16.000 de soldaţi ai armatei britanice, care vor fi trimişi în Europa de Est din februarie până în iunie, un grup de atac pe portavion şi avioane de atac şi de supraveghere F35B Lightning.

Exerciţiul Steadfast Defender 24 al NATO marchează cel de-al 75-lea an al alianţei militare occidentale.

„Pot anunţa astăzi că Marea Britanie va trimite aproximativ 20.000 de persoane pentru a lua parte la una dintre cele mai mari desfăşurări ale NATO de la sfârşitul Războiului Rece”, a declarat secretarul apărării, Grant Shapps, în extrasele unui discurs care urmează să fie rostit în cursul zilei de luni la Lancaster House, dar care a fost publicat de Ministerul Apărării.

30 de țări, plus Suedia, vor participa la Steadfast Defender 24

NATO a sporit numărul de trupe pregătite de luptă, după ce liderul rus Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei în urmă cu aproape doi ani şi a continuat să sprijine Kievul cu ajutor militar, economic şi umanitar.

„În cadrul acestui exerciţiu, militarii noştri îşi vor uni forţele cu omologii din 30 de ţări NATO, plus Suedia, oferind o reasigurare vitală împotriva ameninţării lui Putin”, a declarat Shapps despre acest exerciţiu.

Săptămâna trecută, premierul Rishi Sunak a anunţat că Marea Britanie îşi va creşte sprijinul pentru Ucraina în următorul exerciţiu financiar la 2,5 miliarde de lire sterline (3,19 miliarde de dolari), o creştere de 200 de milioane de lire faţă de cei doi ani anteriori.

Scenariul de care se teme armata germană

Duminică, 14 ianuarie, Bild a publicat detaliile unui scenariu care demarează tot în februarie 2024 și care implică 30.000 de soldați ai armatei germane (Bundeswehr).

Cotidianul german susține că un document al Bundeswehr ia în calcul acțiuni de război hibrid ale Rusiei, care s-ar întinde din februarie 2024 și până în vara anului 2025.

Conform scenariului luat în calcul de armata germană, din iulie 2024, Rusia ar putea începe atacuri cibernetice asupra țărilor NATO și ar deschide un front hibrid împotriva statelor baltice, prin ciocniri la frontieră cu un val de migranți și revolte ale populației rusofile care ar crea pretextul unor exerciții la scară largă pe teritoriul Belarusului, aliatul Moscovei.

Agravarea situației, conform scenariului, poate apărea în octombrie, în preajma alegerilor din SUA, și care s-ar putea confrunta cu incertitudini și un vid de putere pentru mai multe luni, așa cum s-a întâmplat în 2020-2021. Acela ar fi momentul în care alianța ar fi cea mai vulnerabilă și în care Rusia ar putea folosi inclusiv exclava Kaliningrad pentru a repeta scenariul aplicat în 2014 în Crimeea și estul Ucrainei, printr-o invazie mascată în revolte locale, dar pe teritoriul unui stat membru al NATO, notează Biziday.

Potrivit scenariului luat în calcul de Bundeswehr, NATO ar trebui să desfășoare până în primăvara anului 2025 aproximativ 300.000 de soldați, pentru situația unui război pe scară largă cu Rusia.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *