Explozie la o pizzerie din Pașcani. Proprietarul a fost rănit, iar un bloc a fost evacuat

Explozie la o pizzerie din Pașcani. Proprietarul a fost rănit, iar un bloc a fost evacuat

O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineață, 28 august, la pizzeria Karin din Pașcani, județul Iași. În interiorul localului, se aflau două butelii de GPL, iar locatarii unui bloc situat în apropiere au fost evacuați de pompieri, potrivit site-ului local BZI.

În urma exploziei, proprietarul pizzeriei a suferit arsuri.

„În interior se află două butelii de GPL, cu capacitatea de 60-70 de litri fiecare. Echipajele au ajuns la locul intervenţiei, în interior se află doar proprietarul, care este conştient, cu arsuri la o mână şi la nivelul feţei”, a transmis ISU Iaşi.

La fața locului au intervenit 4 autospeciale de intervenţie şi stingere, o autospecială transport victime multiple, două echipaje de prim ajutor calificat și două ambulanțe.

Incendiul a fost lichidat, iar în prezent se acționează pentru răcirea buteliilor. La circa 7 metri distanță de locul exploziei, se află un bloc de locuințe, care a fost evacuat de pompieri, precizează ISU.

Autoritățile nu au precizat deocamdată cauza producerii exploziei.

Foto: BZI.ro

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *