Falimentul infrastructurii publice, în direct: Despre distrugerea CFR sau cum ne tăiem venele României

La Muzeul CFR, aflat pe Calea Griviței din București, există o hartă. Frumoasă. Colorată. Fiecare culoare ne arată perioada în care au fost construite diverse tronsoane a căilor ferate. România ca un corp imens și căile ferate ca niște vene care alimentează „corpul” României.

Brusc construcțiile se opresc. Şi 33 de ani nu se construiește nimic. N-ar fi grav, dacă doar nu s-ar fi construit. Grav este că de 33 de ani aceste vene sunt distruse. De 33 de ani le tăiem. Şi e urgent să se facă o hartă în care să ni se arate cum ne-am tăiat venele. Cu negru. Să știe şi cei mici. Așa ar fi corect.

Sunt un mare fan CFR. Cred că transportul feroviar este cel mai bun, confortabil, ecologic și sigur inventat de om. Întrebați copiii: singurul vehicul în care se simt bine cu adevărat: poți citi, te poți juca, ai loc de deplasare. E ca o casă pe roți. Iar Căile Ferate Române reprezintă, indiscutabil, cea mai importantă infrastructură publică a acestei țări, dezvoltată indiferent de regim. 

Excepție face epoca postcomunistă. Care nu doar că a abandonat transportul feroviar, dar l-a căpușat, boicotat, jefuit constat – cu o violență de neimaginat. Faptul că încă rezistă e o minune. O să las pe seama specialiștilor să ne spună cum a fost sistematic jefuită, distrusă și abandonată cea mai importantă infrastructură publică ce a slujit zeci și zeci de ani o masă imensă de oameni. Pentru mine CFR este un indiciu: felul în care a ajuns el este imaginea țării, nu PIB și alte minuni. De asta merg lunar cu trenul, la clasa a II-a. 

În loc ca CFR să devină fanionul țării, mândria noastră, a ajuns rușinea națională și imaginea neputinței, ignoranței, jafului și indiferenței.

Două atitudini în fața întârzierii

Să vă povestesc cum arată o călătorie cu trenul în România: s-a întâmplat săptămâna trecută. Am mers pentru două zile la Craiova, să țin o prelegere la universitate. 

Tren București – Timișoara, cu plecare la 11.07. Aștept să pornească. Nimic. E deja 11.20. De ce nu plecăm?

S-a defectat locomotiva – ne anunță conductorul. Dar nu știe prea multe detalii. Acum, în secolul XXI. Nimeni nu știe nimic. Într-un final, pornim cu o întârziere de 50 de minute din Gara de Nord.

Cald, fără aer condiționat, dar cu vecini excelenți, cu care discut. Două opinii domină, ca reacție la întârziere.

Prima: vai de capul lor, le-a lăsat Ceaușescu căi ferate și trenuri și ăștia nu sunt în stare nici să le repare, că de schimbat… 

Nu e nostalgie, cum ar părea sau cum ar crede intelectualii de pe Calea Victoriei, ci realism: oamenii se simt abandonați și așa se răzbună prin vorbe și în ciudă. 

Singurul reper stabil de autoritate e trecutul: pe cei de azi nu se pot bizui. CFR le este martor. Iar cei din sud, precum oltenii, o zic ca pe un blestem. E un soi de revoltă a celor fără putere cu viața pe cont propriu: pentru ei nici amărâtele de trenuri de clasa a II-a nu merg.

O altă parte zice bucuroasă: vai, ce bine că s-a stricat locomotiva în gară că dacă era pe câmp era vai și amar. Și încep să povestească aventurile lor care mai de care: unii au prins în august ore și ore pe câmp la 40 de grade Celsius plus, iar alții iarna, la 20 minus. Acești oameni pățiți văd partea plină a paharului și când abia de e acoperit fundul. Asta e o tehnică puternică de rezistență și subzistență: să vezi în necaz partea bună.

Ajung cu bine în Craiova, cu o oră întârziere. Trenul pleacă mai departe spre Timișoara. Sper să ajungă, gândesc în sinea mea.

Peste o zi revin din Craiova spre București. Ce s-a întâmplat m-a făcut să trag concluzia: CFR a ajuns un dezastru.

Deci la ducere: București – Craiova am pornit cu aproape o oră întârziere – locomotiva defectă. Cele 3 ore au devenit 4. La întoarcere lucrurile s-au înrăutățit.

Nimeni nu știe nimic în gară, trenul oprește în pustiu

Trenul dinspre Deva – prin Craiova spre București a întârziat cam 24 minute. Întârzierea nu a fost anunțată în gară. Am întrebat. Nimeni nu știa nimic. Deci nu se mai anunță nici întârzierea – lucru elementar: vine sau nu mai vine? Nimeni nu știe.

Sosit, oamenii se duc buluc spre vagoane. Prima surpriză: la vagonul 1, unde aveam loc, ușile nu se deschideau – se intra și cobora în vagonul 1 prin vagonul 2. Halucinant. Să vezi înghesuiala produsă, bătrâni cum se chinuie cu bagajele trecând dintr-un vagon în altul să ajungă la locurile lor.

După o oră – ne oprim în ceva haltă. Ne anunță să coborâm să urcăm în alt tren – de Timișoara – că acesta nu mai poate continua. Nimeni nu înțelege nimic. Cei doi conductori aparent trecuți de vârsta pensionarii vizibil depășiți de situație nu prea ne pot explica ce se întâmplă. Nu te poți supăra pe ei – vina e altundeva. 

Alt conductor vine: înapoi în trenul din care am coborât – continuăm tot cu acesta. Se pare că a fost luat pe drum un vagon defect pentru a fi dus la București și acesta a complicat situația tehnică. Mergem tot cu acest tren. Doar că nu mai putem folosi WC-urile – ne anunță bătrâna controloare. WC-urile au fost închise cu cheile. Asta nu am mai pățit de când mă știu: și umblu de 40 de ani lunar cu trenul. 

A avut întârziere două ore: cele aproximativ 3 ore normale au devenit 5 ore, dintre care 2 ore fără WC. Și erau mulți bătrâni cu probleme. Un caz inuman.

Sentimentul profund pe care l-am avut e de un CFR total abandonat – probabil mai sunt câțiva pensionari care mai știu să miște acolo niște aparate și o fac cum pot și ei. Dar acolo la centru – la centrală – clar că au plecat toți și mai circulă așa aleatoriu niște trenuri-fantomă la întâmplare cu ultimele resurse. Oricând se poate întâmpla orice – dar niciodată după un plan. 

Mersul trenurilor a devenit o mistică – să ne rugăm, poate pornește motorul. Motorul și rugăciunea – CFR trebuie să angajeze preoți care să se roage, că ingineri nu mai avem. Sau pe la Craiova să bage un descântec ceva.

Asta e experiența de două călătorii la două zile distanță. Nici nu știu cui să mă adresez. Știu că sunt citit la Comisia de transporturi pentru că scriu mult despre transportul public din această țară. Cred că va trebui să scriu ceva foarte dur săptămâna viitoare cu trimitere la Ministerul Transporturilor și să-l iau pe ministrul transporturilor și infrastructurii – Sorin Grindeanu – cu trenul acesta, că duce la el acasă spre Timișoara. Să vadă cu ochii lui, dacă nu mă crede. Să vadă cum sunt umiliți oamenii și în ce hal a ajuns CFR – cea mai importantă infrastructură publică a țării: dezastru.

Cele mai triste știri vin de la CFR

Studiez atent tot ce ține de CFR. Ajuns acasă peste o zi citesc (sursa).

„Trenul Craiova – București a deraiat în această după-amiază lângă Roșiorii, dar nu s-a răsturnat. UPDATE. O persoană acuză dureri la spate, însă nu sunt alte victime. Un alt tren se îndreaptă către locul accidentului pentru a prelua pasagerii, iar IGSU a trimis mai multe microbuze”.

Pe traseele patriei aceste știri au devenit o obișnuință. Pare o minune ca un tren să ajungă la timp și fără o aventură. 

Iar poate cea mai tristă știre pe care am citit-o ultimele zile, care spune totul despre cum e tratată această infrastructură publică de importantă strategică e aceasta (sursa): 

„După 19 ani de la prăbușirea podului de la Grădiștea, merge iar trenul de la București la Giurgiu – entuziasm și prima întârziere”.

După 19 ani de la prăbușirea podului de la Grădiștea, în timpul inundațiilor din vara anului 2005, trenul București Nord – București Progresul – Giurgiu a ajuns din nou, sâmbătă, în Gara Giurgiu. Deși a fost înregistrată o întârziere de zece minute, trenul, cu un vagon cu o capacitate de 70 de locuri din care au fost ocupate aproximativ jumătate, a ajuns la destinație.

Un pod important pe una dintre cele mai vechi rute feroviare a țării a fost construit în timp record – în 4 ani, atenție, în anii 1865-1869. În secolul XXI, după ce acest pod a fost luat de ape, o țară membră UE și NATO, cu o economie care se spune că duduie, a avut nevoie de 19 ani ca să-l repună în funcțiune. 

Oare nu e timpul să declarăm CFR prioritate națională și strategică de dezvoltare? Eu înțeleg că politicienii și familiile lor nu circulă cu plebea și cu CFR – dar țara asta are nevoie urgentă de reabilitarea căilor ferate – în toată Europa e o revenire la transportul feroviar. Noi ce facem? Ne tăiem venele sau refacem CFR-ul și-i redăm o față modernă și utilă?

Transportul feroviar este viitorul – cum va arăta CFR, așa va arăta țara: cine va reface CFR va rămâne în istorie. Hai – că e an electoral: săriți cu proiectele!

Please follow and like us: