Farmazon, denunțătorul lui Buzatu: Cred că mâine mă duc la DNA. Am fost plecat în Germania

Farmazon, denunțătorul lui Buzatu: Cred că mâine mă duc la DNA. Am fost plecat în Germania

Emil Savin, cunoscut drept „Regele asfaltului din Moldova” sau „Farmazon”, susține că a plecat din România în Germania la doar câteva ore după ce i-a dat lui Dumitru Buzatu mita de 1,25 de milioane de lei.

„Cred că mâine mă duc la audieri (n.red. la DNA). Mă sună ofițerul, un polițai de acolo m-a sunat, dacă sunt, dacă am venit în țară. Că am fost plecat în Germania, am venit și m-a sunat dacă ajung la audieri. Alaltăieri seară am venit. În Germania am fost după niște probleme personale ale mele. Da, am plecat în noaptea aia, în dimineața aia”, a afirmat omul de afaceri la Antena 3.

„Ce să vă spun acum, nu știu de ce am făcut, dar asta am făcut-o. Nu știu ce să vă spun, e bine, e rău, nu știu. Nu am vorbit cu nimeni, nici cu ginerele meu”, a adăugat el.

Întrebat cum a reuşit să acumuleze atâta avere, în contextul în care Vasluiul este unul dintre cele mai sărace județe din România, Emil Savin a răspuns: „Averea este declarată şi nu e atât de mare, pentru că muncesc de 30 de ani în societatea asta. Astăzi, la ora care vorbim, am zero contracte cu Consiliul Județean (n.red. Vaslui). Zero! Niciun leuț. Până acum, am avut contracte cum a avut toată lumea, şi nu numai cu CJ (n.red. Vaslui). Am avut cu Consiliul Județean Iași, am avut cu Consiliul Județean Galați, am avut cu Consiliul Județean Vrancea, am avut cu toate Consiliile Județene, toate primăriile”.

Buzatu, prins în flagrant cu mita de la Farmazon

Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant și filmat pe 22 septembrie, de procurorii DNA, în timp ce primea o mită de 1,25 milioane de lei, echivalentul a 250.000 de euro, de la Emil Savin, cunoscut în zona Moldovei drept Farmazon, pentru acordarea unui contract.

Pe 23 septembrie, Tribunalul Vaslui a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile pe numele lui Buzatu. În aceeași zi, el a fost exclus din PSD, împreună cu fosta soție. Totodată, fiul său, Tudor Buzatu, a demisionat din funcția de secretar de stat la Guvern.

Cei 1,25 milioane de lei pe care Dumitru Buzatu este acuzat că i-a primit drept mită

În aceeași zi, a mai fost reținut un suspect, în persoana lui Radu Judele, expert acuzat de luare de mită și trafic de influență, ulterior arestat preventiv. El a făcut expertiza tehnică a lucrărilor la „drumul strategic Bârlad-Laza-Codaeşti”.

Direcția Națională Anticorupție verifică acum toată averea lui Dumitru Buzatu. Dacă în urma verificărilor vor fi găsite averi nedeclarate, care nu pot fi justificate, anchetatorii vor cere confiscarea acestora.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *