FCSB – Rapid 2-2. Liderul pierde primele puncte în play-off, dar e tot mai aproape de titlu. Record de asistență pe Arena Națională

FCSB – Rapid 2-2. Liderul pierde primele puncte în play-off, dar e tot mai aproape de titlu. Record de asistență pe Arena Națională

Runda a cincea din play-off a programat unul dintre cele mai importante derby-uri din fotbalul românesc, duelul dintre FCSB şi Rapid. S-a terminat 2-2, dar echipa lui Gigi Becali a mai făcut un pas spre titlu.”R0ș – albaștrii” au condus pe Arena Națională, dar giuleștenii au revenit spectaculos.

FCSB – Rapid au dat-o la pace pe Arena Națională

FCSB amână petrecerea pentru titlu după 2-2 cu Rapid, dar mai face un pas important pentru câștigarea campionatului după nouă ani. Este prima remiză dintre cele două echipe de la revenirea giuleștenilor în prima ligă.

Derby-ul FCSB – Rapid a început în forță. Florinel Coman a deschis scorul după doar trei minute, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. În cele din urmă, Darius Olaru a marcat pentru 1-0, în minutul 10. Rapid a revenit spectaculos și a întors soarta partidei în doar patru minute.

Krasniqi a egalat scorul, minutul 12, iar Rrahmani a punctat pentu 2-1, minutul 16. Giuleștenii au mai înscris o dată în prima repriză, dar reușita a fost anulată pe motiv de ofsaid. Giuleștenii s-au văzut egalați în minutul 57, prin Alexandru Băluță, introdus la pauză,

După acest rezultat, FCSB pierde primele puncte în play-off, dar rămâne lider în SuperLigă cu 45 de puncte, la 12 distanță de locul secund, Farul, și la 13 de Universitatea Craiova, locul 3. Rapid se află pe locul 5, cu 29 de puncte.

FCSB – Rapid / Foto: Sport Pictures

Ce a spus Alexandru Băluță despre meci

Alexandru Băluță a marcat golul de un punct în derby, dar la final s-a arătat dezamăgit de faptul că FCSB nu a reușit să câștige. De asemenea, acesta a afirmat că trupa ”roș-albastră” a arătat ca o adevărată campioană cu Rapid.

”Până la urmă am reușit să facem egal, era păcat să pierdem în fața suporterilor care au venit să ne susțină. În repriza a doua puteam să câștigăm, am avut mai multe ocazii. Mă bucur că am revenit și că am făcut-o cu gol. Așteptam cu nerăbdare să-mi ajut colegii.

Vezi și: Surpriză nemaivăzută pregătită de Gigi Becali pentru câștigarea titlului. Detalii date de patronul FCSB-ului

Ne deranjează că nu am câștigat, lumea aștepta o victorie, ne simțeam datori, dar și ei au făcut un joc destul de bun. Mereu le iese împotriva noastră. Mai avem un pas către titlu și ăsta e cel mai important lucru”, a declarat Alexandru Băluță după meci, la Digi Sport.

Record de asistență la FCSB – Rapid

FCSB – Rapid a devenit meciul cu cea mai mare asistență în tribune din acest sezon. 45.143 de spectatori au văzut duelul de pe Arena Națională.

Precedentul record era deținut de jocul dintre cele două formații din returul sezonului regulat, 43.283 de suporteri. Podiumul este încheiat tot de un duel dintre FCSB și Rapid, cel din turul sezonului regulat, 40.563.

Vezi și: Ce prime le promite Gigi Becali jucătorilor de la FCSB pentru grupele europene. Sumele sunt uriașe

Derby-ul dintre FCSB și Rapid este al 5-lea în istoria Arenei Naționale și al 12-lea în care sunt peste 40.000 de suporteri pe cel mai mare stadion al țării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *