Femeie înjunghiată de soțul ei într-o primărie din Iași, din gelozie. Victima a fost luată cu elicopterul SMURD

Femeie înjunghiată de soțul ei într-o primărie din Iași, din gelozie. Victima a fost luată cu elicopterul SMURD

O femeie a fost înjunghiată luni dimineață, 4 decembrie, de soțul ei, în Primăria Belcești, județul Iași, suferind răni la nivelul spatelui, a transmis IPJ Iași, potrivit G4media.ro și realitatea.net.

„IPJ Iași a fost sesizat cu privire la faptul că, pe fondul geloziei, o femeie a fost înjunghiată de către soțul său, în zona spatelui, cu un obiect tăietor/înțepător, în timp ce se aflau în incinta Primăriei localității Belcești”, a transmis IPJ Iași, potrivit surselor citate.

Femeia s-a prezentat de dimineață la sediul Primăriei din Belcești pentru rezolvarea unor probleme administrative, moment în care a fost urmărită și atacată de soțul său. Din primele verificări, cei doi nu mai locuiau împreună și erau în procedura de divorț.

Victima, aflată în stare de semiconștiență, a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar bărbatul este în custodia poliției.

Poliția continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs acest incident. De asemenea, nu au fost identificate stări conflictuale anterioare între cele două persoane implicate.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *