Fermierii sunt complet debusolați: Diferențele de temperatură dintre zi și noapte au ajuns la 20 de grade Celsius

Fermierii sunt complet debusolați: Diferențele de temperatură dintre zi și noapte au ajuns la 20 de grade Celsius

A venit iarna chiar în ziua echinocțiului de primăvară. În multe locuri din ţară a fost ger şi diferenţele de temperatură dintre noapte şi zi au ajuns la 20 de grade Celsius.

„Zăpada mieilor” i-a luat prin surprindere pe mulți

La munte a fost ger. Temperaturile s-au apropiat de minus 20 de grade Celsius. Valori cu minus au fost în multe oraşe din ţară, la Vaslui minus trei grade, la Craiova minus două, iar la Bucureşti minus un grad.

În ultimele trei zile, în Oltenia, diferenţa de temperatură dintre zi şi noapte a fost şi de aproape 20 de grade. Au fost dimineţi cu minus 2 grade, iar peste zi, temperaturile au arătat şi 17.

Pomii înfloriţi au de suferit, spun specialiştii, în momentul în care temperatura coboară sub zero grade
O floare deschisă rezistă până la minus două grade Celsius, un boboc până la minus 6, iar faza cea mai sensibilă ar fi când fructele sunt legate, cât şi la plus două grade, se poate produce căderea.

Şi culturile agricole ar putea fi afectate de oscilaţiile de temperatură

„Noi am pus cartofii la începutul lui martie. Dacă e cald, o să răsară şi dacă dă un minus, i-a pârlit.
Nu ştim ce să facem, să intrăm la semănat de porumb, să nu intrăm.

Nu răsare şi stă 20 de zile în pământ, îl pierzi total. Dacă răsare şi dă un îngheţ ai şi acolo pierderi.” – spune Constantin Hulei, fermier, citat de Observator.

De mâine, vremea se mai încălzeşte, dar dimineţile vor fi în continuare reci.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *