Festivalul SUNWAVES pregătește cea de-a 32-a ediție

Festivalul SUNWAVES pregătește cea de-a 32-a ediție

Festivalul SUNWAVES pregătește cea de-a 32-a ediție ce urmează a fi inaugurată pe 1 Mai în stațiunea Mamaia. Festivalul aflat la cel de-al 17-lea an de existență, se desfășoară până în data de 7 Mai, cu programul non-stop așa cum este tradiția. 

SUNWAVES se află pe plaja Neverland Beach din nordul stațiunii Mamaia, unde participanții vor avea parte de 4 scene care găzduiesc 108 artiști internaționali și români. Cele mai importante nume din muzica electronică internațională vin în România pentru a mixa pentru mii de turiști în perioada festivalului. 

Nume cu notorietate globală precum Marco Carola, The Martinez Brothers, Joseph Capriati, Paco Osuna, Seth Troxler, Jamie Jones, Ricardo Villalobos, Loco Dice și mulți alții, revin în Mamaia pentru a participa la unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică electronică. SUNWAVES pune accentul pe artiști români în aceeași măsură, promovându-i pe scenele festivalului pe Mahony, Priku, Raresh, Rhadoo, Petre Inspirescu, Arapu, Gescu, Dan Andrei și Prâslea. 

Peisajul demografic al festivalului se conturează din ce în ce mai mult la nivel internațional, cu aproximativ 80% din biletele vândute până acum către vizitatori din țări precum Marea Britanie, Italia, Spania, SUA, Olanda, Franța și Germania, arătând astfel amploarea globală a evenimentului.

Conștienți de importanța cunoașterii legilor locale, organizatorii au inițiat un dialog cu ambasadele țărilor occidentale, asigurându-se că toți vizitatorii sunt informați și pregătiți să se bucure de festival în conformitate cu legislația în vigoare.

De la debutul său în anul aderării României la Uniunea Europeană, festivalul SUNWAVES s-a bucurat de o creștere a accesibilității datorită integrării în spațiul aerian Schengen, facilitând astfel sosirea turiștilor străini.

Impactul festivalului se resimte puternic în Mamaia, cu peste 60% din capacitatea de cazare ocupată de participanții la festival, fapt ce consolidează poziția orașului ca epicentru al muzicii electronice.

Dedicarea pentru siguranța tuturor este subliniată de colaborarea strânsă cu autoritățile locale și de implementarea unui punct de prim ajutor și a unei ambulanțe private echipate conform celor mai înalte standarde, reiterând că prevenția rămâne cea mai bună politică.

Biletele puse în vânzare online la momentul actual sunt de 3 tipuri: abonamentul pentru întreaga perioadă a festivalului, bilete pentru primele 2 zile (1-2 Mai) și bilete pentru sfârșitul de săptămână (3-4-5 Mai). Clienții pot opta și pentru a-și cumpăra bilet pentru o singură zi de la intrarea în festival.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *