Fierbe Franța! Fermierii ar putea ieși masiv în stradă. Care sunt nemulțumirile

Fierbe Franța! Fermierii ar putea ieși masiv în stradă. Care sunt nemulțumirile

Cel mai important sindicat al fermierilor francezi (FNSEA) analizează posibilitatea organizării unor proteste la scară naţională în săptămânile următoare, a declarat vineri un purtător de cuvânt, ceea ce înseamnă extinderea acţiunilor de protest organizate până acum de fermierii din sud-vestul ţării, care au blocat autostrăzile şi au aruncat bălegar în faţa clădirilor publice, transmite Reuters.La fel ca şi colegii lor din Germania, care pe parcursul acestei săptămâni au organizat proteste de amploare cu tractoarele care s-au îndreptat spre Berlin din toate colţurile ţării, fermierii francezi sunt nemulţumiţi în special de taxe şi reglementări.FSNEA va decide joi dacă va organiza acţiuni de protest la scară naţională, după ce vor avea loc întâlniri cu reprezentanţii regionali şi cei din diferitele domenii ale sectorului agricol, a precizat purtătorul de cuvânt.Sute de tractoare şi fermieri din sud-vestul Franţei au protestat săptămâna aceasta în oraşul Toulouse, provocând blocaje în trafic. Vineri, aceşti fermieri au blocat o autostradă importantă care face legătura între Toulouse şi Oceanul Atlantic cu baloţi de fân.Fermierii au menţionat printre nemulţumirile lor o taxă guvernamentală pe motorina folosită de tractoare, importurile ieftine, aspectele legate de stocarea apei, restricţiile excesive şi birocraţia.Membri sindicatului FNSEA au ocupat sensurile giratorii de la intrarea în oraşe şi sate în 12.000 din cele 36.000 de districte din Franţa pentru a-şi exprima nemulţumirea într-o campanie organizată sub sloganul “Lucrurile au luat-o razna”.Protestele în interiorul celui mai mare producător agricol din Uniunea Europeană vin într-un moment în care preşedintele Emmanuel Macron se teme de un suport din ce în ce mai mare al fermierilor pentru extrema dreaptă înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din luna iunie.Zilele trecute, Macron le-a spus membrilor Cabinetului său să acorde o atenţie sporită posibilelor situaţii explozive pentru fermieri, să încerce să evite noi demonstraţii şi o repetare a protestelor din timpul campaniei “Vestelor Galbene”, a declarat un ministru francez pentru Politico.Ca o dovadă a înmulţirii nemulţumirilor în rândul fermierilor din UE, sute de fermieri din România au organizat şi ei proteste în cursul acestei săptămâni. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *