Final cumplit pentru un biciclist din Vâlcea. A fost spulberat de o mașină care a intrat pe contrasens

Final cumplit pentru un biciclist din Vâlcea. A fost spulberat de o mașină care a intrat pe contrasens

Un accident mortal a avut loc, marți, în județul Vâlcea, un biciclist fiind spulberat de o mașină care a pătruns pe contrasens. Bărbatul nu a putut fi salvat. Tragedia s-a produs la primele ore ale dimineții, în localitatea Vlădești.

Accident cumplit în Vâlcea. Un biciclist și-a pierdut viața

Victima este un bărbat, în vârstă de 59 de ani, care se afla pe bicicletă. Din păcate, șoferul unei mașini a pierdut controlul asupra volanului și a ajuns pe celălalt sens de mers, potrivit presei locale.

Biciclistul, care se deplasa regulamentar, a fost pur și simplu spulberat de autoturismul scăpat de sub control. La fața locului a fost solicitată o ambulanță. Medicii au efectuat manevre de resuscitare, însă, nu s-a putut face nimic ca bărbatul de 59 de ani să fie salvat.

În cele din urmă, medicii au fost nevoiți să declare decesul. În zona respectivă au ajuns și polițiștii din Vâlcea. Au fost efectuate cercetări, iar șoferul, un bărbat de 48 de ani, a fost testat pentru alcool.

Rezultatul a fost negativ. Deocamdată nu se știe în ce circumstanțe a pătruns conducătorul auto pe contrasens. Oamenii legii continuă cercetările, fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Un bărbat a fost lovit de două mașini, la Stolniceni

Un incident rutier neobișnuit în care a fost implicat un biciclist a fost raportat, anul trecut, în Stolniceni, Vâlcea. Un bărbat de 61 de ani a fost acroșat de o mașină, în timp ce se plimba pe o bicicletă.

Victima a fost proiectată într-un alt autovehicul, pe sensul opus de mers. Biciclistul lovit de cele două autoturisme a ajuns la o unitate medicală, cu răni grave.

Un accident similar s-a produs, în luna iulie, pe drumul național DN 14 B, la ieșirea din Blaj, în județul Alba. Doi bicicliști au fost loviți de un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani.

Una dintre victime, un bărbat de 59 de ani, a murit pe loc. Celălalt biciclist a ajuns la spital, fiind rănit. De asemenea, șoferul și pasagerul din dreapta sa au suferit leziuni, având nevoie de îngrijiri medicale.

Please follow and like us:
Pin Share