Florin Cojocaru, avocatul firmei Flagas care deține stația GPL de la Crevedia, apărări controversate

Florin Cojocaru, avocatul firmei Flagas care deține stația GPL de la Crevedia, apărări controversate

Avocatul care începe să construiască apărarea firmei FLAGAS SRL, cea care deține stația GPL de la Crevedia unde a avut loc explozia devastatoare, este Florin Cojocaru, cel care, de-a lungul timpului, a apărat nume controversate.

Avocatul a ajuns și în fața locuitorilor afectați de explozie, din Crevedia. După ce a fost la primar, cu ușile închise, avocatul a anunțat că are nevoie de lista celor afectați cu adrese și numere de telefon pentru a îi contacta separat.

Florin Cojocaru este cel care i-a apărat și pe cetățenii israelieni angajați ai Black Cube, acuzați de spionarea Laurei Codruța Kovesi pe vremea când aceasta conducea DNA. Intervievat ca avocat al cazului Black Cube, acesta spunea, citez, ”Îmi plac cazurile complexe” și “Doar doi dintre mulții mei clienți au primit pedepse cu executare”.

De asemenea, avocatul Cojocaru a devenit cunoscut și după ce l-a apărat pe Elan Schwartzenberg și i-a anulat în instanță arestarea în lipsă, acesta fiind fugit din țară.

Alte nume sonore aparate de avocatul Florin Cojocaru sunt omul de afaceri Gruia Stoica, fostul chestor Cătălin Ioniță, într-un dosar de corupție, dar și Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *