Fosta soţie a preşedintelui CJ Cluj, Alin Tişe, găsită moartă acasă. Care este prima ipoteză a anchetatorilor

Fosta soţie a preşedintelui CJ Cluj, Alin Tişe, găsită moartă acasă. Care este prima ipoteză a anchetatorilor

Camelia Tişe, fosta soţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Alin Tişe, a fost găsită moartă în ccasă de către menajera ei, au declarat luni, 5 februarie, surse apropiate anchetei pentru Libertatea.

Potrivit Monitorul de Cluj, Camelia Tișe era notar public şi divorţase de Alin Tişe în 2018.

„La data de 5 februarie a.c., în jurul orei 08.50, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că într-un imobil din municipiu a fost găsită decedată o femeie, de 47 de ani. Ajunşi la domiciliul femeii, poliţiştii, împreună cu un echipaj medical, au confirmat cele sesizate, fiind demarate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc decesul”, a transmis Poliția Cluj.

Femeia a fost găsită moartă în apartamentul ei de către menajeră, care a anunțat Poliția. Potrivit surselor Libertatea, femeia nu prezenta urme de violență, iar primele informații ale anchetatorilor arată că, cel mai probabil, decesul a survenit din cauze medicale.

Foto: Monitorul de Cluj

Deocamdată, cauza decesului nu a fost stabilită în mod oficial și urmează ca medicii legiști să se pronunțe, dar Poliția a demarat cercetări pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *