Fostul director al Spitalului Municipal din Timișoara, trimis în judecată pentru luare de mită. În două luni a luat bani de la 26 de pacienți

Fostul director al Spitalului Municipal din Timișoara, trimis în judecată pentru luare de mită. În două luni a luat bani de la 26 de pacienți

Medicul Octavian Mazilu, fost director al Spitalului Municipal din Timișoara, a fost trimis în judecată, luni, 18 septembrie, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş pentru luare de mită în formă continuată. Anul trecut, în doar două luni, medicul a primit sume de bani de la 26 de pacienți pentru intervenții care ar fi trebuit să fie gratuite, conform News.ro.

Mazilu a fost prins în flagrant, la finalul lunii mai 2022, în timp ce primea de la o pacientă 300 de lei cu titlu de mită. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Trimiterea în judecată vine după mai bine de un an.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului M.O., aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de luare de mită (26 de acte materiale).

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş:

„În fapt, a fost reţinut că în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, inculpatul, în calitate de medic primar chirurg în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, ar fi primit importante sume de bani de la 26 de pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale, fără a fi îndreptăţit la primirea unor sume suplimentare de bani faţă de cele decontate unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Timiş.

Octavian Mazilu ocupă tot o funcție de conducere, în prezent.

La 1 iulie, el a fost numit director medical interimar, pentru șase luni, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *