Fostul Palat al Justiţiei din Focşani, reabilitat și transformat în Muzeul Viei şi Vinului

Fostul Palat al Justiţiei din Focşani, reabilitat și transformat în Muzeul Viei şi Vinului

Clădirea care a găzduit Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani a fost reabilitată cu fonduri europene de către Consiliul Judeţean Vrancea şi redată circuitului public sub forma Muzeului Viei şi Vinului, a relatat Agerpres.

Primul eveniment găzduit de noul muzeu vrâncean este Concursul Naţional de Vinuri din cadrul Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului „Bachus” 2023, care are loc la Focşani în acest weekend.

„La 1909, statul român a dorit să impună prestigiu în exterior şi a iniţiat construirea de sedii administrative şi de palate de justiţie în reşedinţele de judeţ. Avem astfel o clădire realizată în doar trei ani, într-o Românie pe care am putea să o numim încă subdezvoltată. În trei ani s-a construit această superbă clădire, iar în paralel a demarat şi construcţia palatului administrativ. Această clădire va adăposti de acum un Muzeu al Viei şi Vinului, care este cartea noastră de vizită. Pentru câteva zile, muzeul va găzdui Concursul Naţional de Vinuri din cadrul Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului Bachus 2023”, a declarat managerul Muzeului Vrancei, Valentin Muscă.

Reabilitarea clădirii a durat trei ani şi a costat circa 30 de milioane de lei, adică 6 milioane de euro.

Clădirea a găzduit atât Tribunalul Vrancea, cât şi Judecătoria Focşani până în 2011, când instituţiile au fost mutate, iar vechiul palat de justiţie a intrat în patrimoniul CJ Vrancea, destinaţia propusă fiind de sediu pentru Centrul UNESCO şi Muzeul Vinului.

Fostul Palat al Justiţiei din Focşani este monument istoric, construit între 1909 şi 1912 la iniţiativa prefectului din acea perioadă, P. Panaitescu, și a fost inaugurat pe 12 aprilie 1912.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *