George Simion, despre interdicţia de a intra în Republica Moldova: „Vedem că nimic nu s-a schimbat peste Prut”

George Simion, despre interdicţia de a intra în Republica Moldova: „Vedem că nimic nu s-a schimbat peste Prut”

Preşedintele AUR George Simion a declarat vineri, 2 februarie, după prelungirea interdicţiei de a intra în Republica Moldova până în anul 2028, că acest lucru denotă faptul că nimic nu s-a schimbat peste Prut, în ultimii ani, informează News.ro.

„Nu e vorba despre o nouă interdicţie ci de o continuare a celei vechi, ne judecăm din octombrie 2023 pe chestiunea aceasta. Vedem însă că nimic nu s-a schimbat peste Prut în ultimii ani. În loc să îmbrăţişeze ideea unirii, politicienii de la Chişinău se ţin de fotoliile lor călduţe, mimând iubirea faţă de România doar atunci când le convine lor”, a declarat George Simion, vineri, pentru News.ro.

George Simion a susţinut că vrea unirea celor două state româneşti.

„Poziţiile noastre rămân aceleaşi: vrem unirea celor două state româneşti şi dispariţia graniţei de la Prut! Pentru asta militez de ani de zile şi nu mă dezic de această cauză naţională”, a continuat liderul AUR.

El a mai spus că, „spre deosebire de restul politicienilor, prefer să rămân integru şi să spun adevărul”.

„Indiferent de consecinţe, indiferent de faptul că nu mă pot vedea cu fraţii şi surorile mele din Republica Moldova. Mergem înainte, pentru o Românie Mare în Europa!”, a conchis Simion.

Preşedintele AUR, George Simion, a fost interzis în Republica Moldova pentru încă 5 ani, a transmis Inspectoratul General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne de la Chișinău.

De asemenea, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că va formula o adresă către premierii Ucrainei şi Republicii Moldova ca să afle motivele pentru care preşedintele AUR George Simion are interdicţie de a intra în aceste două ţări.

„Dacă dânşii doresc să facă aceste informaţii publice, m-aş bucura. Dacă ele există. Staţi să vedem. Dar presupun că există două decizii, că nu are voie în Republica Moldova şi nu are voie în Ucraina. Ceva a stat la baza acestor decizii”, a adăugat preşedintele social-democraţilor.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *