Gheorghe Ialomițianu: La noi, statul e generator de inflație. Prețurile vor crește în continuare dacă PSD și PNL vor rămâne la guvernare (VIDEO)

Gheorghe Ialomițianu: La noi, statul e generator de inflație. Prețurile vor crește în continuare dacă PSD și PNL vor rămâne la guvernare (VIDEO)

Prețurile vor crește în continuare dacă PSD și PNL vor rămâne la guvernare, a declarat Gheorghe Ialomițianu, lider PMP Brașov și fost ministru de Finanțe, joi, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.

 

Gheorghe Ialomițianu (PMP), pe B1 TV: La noi, statul e generator de inflație

 

Fostul ministru estimează că prețurile vor continua să crească.

„Dacă în alte țări s-au luat măsuri pentru a sprijini mediul de afaceri și a tempera creșterea prețurilor prin măsuri fiscale, adică reduceri de impozite și taxe și scheme de ajutor de stat, în schimb, la noi, statul e generator de inflație, de creștere a prețurilor. Într-adevăr, creșterea prețurilor s-a temperat, dar prețurile cresc în continuare pentru că au crescut impozitele și taxele, în primul rând, accizele au crescut, s-au anulat facilitățile fiscale, mediul de afaceri nu este sprijinit. Într-adevăr, prețurile cresc în cel mai mare ritm în România comparativ cu alte țări”, a declarat Gheorghe Ialomițianu.

 

Ialomițianu: Prețurile vor crește în continuare dacă PSD și PNL vor rămâne la guvernare

 

„Domnul Isărescu ne spune că în 2025 vor ajunge prețurile să crească într-o normalitate, cu 2%, dar să nu uităm că actuala guvernare, PSD-PNL, propune pentru 2025 introducerea impozitului progresiv, creșterea TVA-ului, creșterea accizelor, și atunci de unde sunt calculele domnului Isărescu că prețurile se vor tempera și vom avea o inflație de 2%? Nu, prețurile vor crește în continuare dacă PSD și PNL vor rămâne la guvernare. Singura soluție este Dreapta Unită, care menține cota unică, este împotriva creșterii de impozite și taxe și are proiect pentru reducerea cheltuielilor bugetare”, a mai declarat Gheorghe Ialomițianu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *