Guvernul slovac a închis televiziunea publică, invocând lipsa de obiectivitate. Opoziția afirmă că premierul Fico vrea un post pentru propria propagandă

Guvernul slovac a închis televiziunea publică, invocând lipsa de obiectivitate. Opoziția afirmă că premierul Fico vrea un post pentru propria propagandă

Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri, 24 aprilie, lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul Executiv că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă, informează Agerpres, preluând agenția germană de presă DPA.

Coaliţia guvernamentală tripartită a avizat un proiect de lege în acest sens, propus de titulara Culturii, Martina Simkovicova, proiectul urmând să fie trimis parlamentului, unde coaliţia de guvernare dispune de majoritate.

Votul legislativului este aşteptat în luna iunie.

„RTVS nu poate fi obiectiv”, susține Fico

Fico, care a devenit prim-ministru pentru a patra oară anul trecut, după mai mulți ani de opoziție, s-a poziționat de mult timp împotriva presei critice, iar guvernul său a refuzat întrebările din partea unor instituții de presă, notează Reuters.

„Situația de la RTVS este nesustenabilă”, a declarat Fico miercuri, într-o conferință de presă.

Postul de televiziune „nu poate fi obiectiv, deoarece se află în dispută cu guvernul slovac. Este încălcat dreptul fundamental al cetățenilor slovaci de a avea la dispoziție informații obiective”, a argumentat premierul slovac.

Guvernul lui Fico a închis deja procuratura care se ocupa de corupția de profil înalt, a înlocuit șefii poliției și ai serviciilor secrete și a schimbat politica externă, renunțând la sprijinul său ferm față de Ucraina.

Ministrul culturii a denunțat „cenzurarea” unor opinii

Încă de luna trecută, ministrul Martina Simkovicova afirma că „nu este corect ca unele opinii să fie cenzurate în presa publică” și că această practică trebuie să înceteze.

„De mult timp, numai una şi aceeaşi opinie este permisă în presa mainstream pe teme precum COVID sau Ucraina”, astfel că, văzând cum mass-media mainstream prezintă informaţii numai dintr-o parte a spectrului, populaţia caută să se informeze tot mai mult din surse alternative, a explicat ea atunci la o conferinţă de presă la care a prezentat un proiect de lege pentru reformarea televiziunii RTVS, potrivit Reuters.

Acel proiect avea în vedere în special înlocuirea actualului director al televiziunii publice. Cum însă din alte considerente legale acest demers nu a reuşit, guvernul slovac a decis între timp lichidarea televiziunii RTVS, în locul acesteia urmând să fie constituită televiziunea publică STVR.

Totuşi, în noul proiect de lege guvernul a renunţat la planurile de creare a unui consiliu controlat de executiv şi legislativ, care ar fi putut influenţa direct conţinutul editorial al radioului şi televiziunii publice.

Opoziția acuză guvernul că vrea o televiziune publică pentru propaganda proprie

Jurnalişti critici ai actualei puteri şi politicienii din opoziţie – inclusiv preşedinta liberală Zuzana Caputova, care-şi încheie mandatul în iunie şi va înlocuită de preşedintele ales Peter Pellegrini, aliat al actualului guvern – acuză în acest timp executivul că doreşte o televiziune publică pentru propaganda proprie.

Mai multe ONG-uri au anunţat că vor transmite scrisori Comisiei Europene şi Parlamentului European pentru a primi sprijin din partea Bruxellesului să blocheze planurile guvernului. Zeci de mii de persoane au participat la jumătatea lunii martie în oraşele Bratislava şi Kosice la proteste ale opoziţiei împotriva dizolvării televiziunii RTVS.

Premierul Robert Fico, un social-democrat, dar de orientare conservatoare şi apropiat de premierul ungar Viktor Orban, se află din octombrie anul trecut la conducerea unui guvern de coaliţie format din partidul său Smer-SD, încă un partid social-democrat, Hlas (Vocea), şi formaţiunea naţionalistă Partidul Naţional Slovac (SNS). El a boicotat în acest timp mai multe publicații pe care le acuză de părtinire în favoarea opoziţiei liberale.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *