Hamas anunță 60 de morți palestinieni după reluarea atacurilor. Israelul acuză gruparea de încălcarea armistițiului

Hamas anunță 60 de morți palestinieni după reluarea atacurilor. Israelul acuză gruparea de încălcarea armistițiului

Loviturile israeliene asupra Fâşiei Gaza au ucis “peste 60 de persoane” de la sfârşitul armistiţiului, vineri dimineaţă, a anunţat Ministerul Sănătăţii din teritoriul controlat de Hamas într-un comunicat de presă citat de AFP, scrie news.ro.

 

De asemenea, ministerul a informat că “zeci de civili au fost răniţi în bombardamentele aeriene”.

 

Potrivit jurnaliştilor de la AFP, răniţii vin în număr mare la spitalele deja supraaglomerate din Gaza, unde locuitorii se grăbesc, de asemenea, să doneze sânge.

 

Reînceperea luptelor în Gaza a readus o “situaţie de coşmar” pentru teritoriul palestinian, a declarat vineri şeful Crucii Roşii pentru Agenţia France-Presse. Vorbind în marja discuţiilor de la summitul COP28 al ONU privind schimbările climatice, care are loc la Dubai, Robert Mardini a declarat că “oamenii sunt la limită, spitalele sunt la limită, întreaga Fâşie Gaza este într-o stare foarte precară”.

Armistițiul, întrerupt brutal. Israel atacă intens și acuză Hamas că a încălcat înțelegerea

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *