Hamas spune că nu-i are pe cei 40 de ostatici israelieni necesari pentru prima etapă a potențialului acord de armistițiu. Cum vor fi afectate negocierile

Hamas spune că nu-i are pe cei 40 de ostatici israelieni necesari pentru prima etapă a potențialului acord de armistițiu. Cum vor fi afectate negocierile

Organizația militantă islamistă Hamas le-a transmis negociatorilor că în prezent nu este în măsură să identifice și să localizeze 40 de ostatici israelieni necesari pentru prima rundă a potențialului acord de încetare a focului în Fâșia Gaza, mediat de Egipt și Qatar, potrivit unui oficial israelian și unei surse familiare cu discuțiile, ceea ce ridică temeri că mai mulți ostatici decât se știe în mod public ar putea fi morți, scrie miercuri, 10 aprilie, CNN.

Cadrul stabilit de negociatori pentru acest acord discutat în prezent indică faptul că, în timpul unei prime pauze de șase săptămâni a luptelor, Hamas ar trebui să elibereze 40 dintre oamenii care încă sunt ținuți ostatici, inclusiv toate femeile, precum și bărbații bolnavi și în vârstă. În schimb, sute de deținuți palestinieni ar urma să fie eliberați din închisorile israeliene.

Hamas le-a spus mediatorilor internaționali că nu are 40 de ostatici în viață care să corespundă acestor criterii de eliberare, au afirmat ambele surse citate de postul american de televiziune.

Și informațiile CNN despre starea ostaticilor sugerează că există mai puțin de 40 de oameni în viață care să îndeplinească criteriile propuse pentru încheierea acordului.

Incapacitatea – sau lipsa de voință – a Hamas de a spune Israelului care ostatici aflați încă în viață ar putea fi eliberați reprezintă un obstacol major în eforturile pentru parafarea înțelegerii, a adăugat cea de-a doua sursă.

Având în vedere că Hamas pare să nu fie în măsură să găsească 40 de persoane care să se încadreze în categoriile propuse, Israelul a făcut presiuni pentru ca gruparea islamistă să completeze primul val de eliberări cu ostatici de sex masculin mai tineri, inclusiv soldați, a precizat oficialul israelian.

Pe parcursul lunilor de negocieri scurse după armistițiul de scurtă durată de la finalul lui noiembrie, Israelul a cerut în repetate rânduri o listă a ostaticilor și a vrut să știe starea în care se află aceștia. Hamas a susținut că are nevoie de o pauză în lupte pentru a putea identifica și aduna ostaticii, același argument pe care l-a invocat în noiembrie anul trecut, înainte de armistițiul de o săptămână, care a expirat pentru că Hamas nu a reușit să elibereze mai mulți ostatici.

Se crede că majoritatea celor aproape 100 de ostatici rămași în viață sunt bărbați soldați ai armatei israeliene (IDF) sau bărbați în vârstă (rezerviști). Se așteaptă ca Hamas să încerce să se folosească de ei în etapele ulterioare ale potențialului acord, pentru a încerca să obțină concesii mai importante, inclusiv eliberarea mai multor deținuți de rang înalt și încetarea permanentă a războiului.

Se crede că cei peste 250 de ostatici capturați sau uciși pe 7 octombrie au fost repartizați între diferiți membri și facțiuni ale Hamas, precum și între alte grupări militante, bande și chiar familii care îi țin ostatici.

Biroul premierului israelian a anunțat miercuri că, din cei 129 de oameni luați ostatici în asaltul din 7 octombrie și care mai sunt ținuți captivi în prezent în Gaza, 33 sunt morți.

Printre cei despre care se crede că sunt încă ținuți ostatici în enclava palestiniană se numără membrii familiei Bibas, care au fost răpiți din casele lor din kibbutzul Nir Oz. Yarden Bibas a fost despărțit de soția lui, Shiri, și de copiii lor, Kfir și Ariel, care pe 7 octombrie aveau doar 9 luni și, respectiv, 4 ani.

Cei doi băieți și mama lor nu au fost eliberați din Gaza în timpul armistițiului temporar de la sfârșitul lunii noiembrie, în ciuda faptului că acordul convenit între Israel și Hamas prevedea ca toate femeile și copiii să fie eliberați.

Hamas a afirmat în noiembrie că Shiri, Kfir și Ariel au fost uciși într-un bombardament aerian israelian, dar nu a furnizat dovezi.

Hamas a afirmat în repetate rânduri că atacurile și bombardamentele israeliene au ucis o parte dintre ostaticii ținuți în Gaza și că acțiunile militare ale Israelului continuă să reprezinte o amenințare pentru viața celorlalți prizonieri.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *