Haos în Turcia la Galatasaray – Fenerbahce. Meciul a durat doar 50 de secunde, ce s-a întâmplat

Haos în Turcia la Galatasaray – Fenerbahce. Meciul a durat doar 50 de secunde, ce s-a întâmplat

Scene fără precedent în Turcia. Fenerbahce și Galatasaray s-au întâlnit în Supercupa Turciei, dar meciul a durat doar 50 de secunde. Mauro Icardi a înscris și a rămas singur pe teren. Ce s-a întâmplat, de fapt.

De ce a boicotat Fenerbahce meciul cu Galatasaray

Partida din Supercupa Turciei a durat doar 50 de secunde, după ce Fenerbahce a boicotat meciul cu Galatasaray. Fener se află în conflict cu Federația Turcă de Fotbal privind incidentele de la meciul cu Trabzonspor, când jucătorii săi au fost atacați pe teren.

În partida cu Galatasaray, Fenerbahce a trimis pe teren echipa U19. În minutul doi al partidei, imediat după ce Mauro Icardi a marcat, jucătorii au ieșit de pe teren în semn de protest, fapt ce a dus la suspendarea partidei. Astfel, arbitrul a fost nevoit să fluiere finalul partidei, iar formația ”Cim-Bom” a câștigat Supercupa Turciei.

Suntem mândri de voi!”, au scris fanii lui Fener, pe un banner uriaș.

Galatasaray – Fenerbahce. Foto: Profimedia

Ce solicitase Fenerbahce înainte de meci

Fenerbahce solicitase Federației de Fotbal (TFF) amânarea partidei din Supercupă pentru a se putea pregăti pentru duelul din turul sferturilor Conference League, cu Olympiakos. De asemenea, ceruse o brigadă de arbitri străini, dar forul din Turcia a refuzat.

După incidentele de la meciul cu Trabzon, conducerii clubului s-a hotărât ca Fenerbahce să nu mai participe la viitoarele două ediții ale Cupei Turciei. Dacă va fi obligată, va juca cu echipa de juniori U19.

Vezi și: Scandal diplomatic în Turcia. Un fotbalist israelian de națională, reținut după ce a arătat un mesaj la cameră. Ce se va întâmpla cu el

Clubul Trabzonspor a primit o sancţiune de şase meciuri cu porţile închise după scandalul din 17 martie și o amendă de aproximativ 90.000 de euro.

Arbitru bătut de un președinte de club

Violenţele de la Trabzon – Fenerbahce au venit la trei luni după un atac violent asupra unui arbitru comis de un oficial de club la finalul unui meci din Super Lig.

În luna decembrie, partida dintre Ankaragucu și Rizespor  a fost marcată de scene șocante, care au avut loc după fluierul final. Președintele clubului gazdă, Faruk Koca, a intrat pe teren și l-a lovit cu pumnul în față pe centralul partidei, Halil Umut Meler.

Vezi și: Un nou episod scandalos în Turcia. Bătaie ca în filme între fotbaliști pe teren

Acesta a căzut la pâmânt, fiind lovit cu picioarele și de alte persoane și a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a putea părăsi terenul. Centralul a stat în spital timp de 36 de ore, fiind diagnosticat cu fractură a obrazului și hemoragie la ochi.

”M-a lovit cu pumnul în ochiul stâng și am căzut. Când timp eram la pământ, toată lumea m-a lovit de mai multe ori în față și în alte părți ale corpului. Faruk Koca mi-a spus în fața celorlalți arbitri ‘Te omor’. Mi-a spus că vrea să mă omoare”, a fost prima reacție a arbitrul Halil Umut Meler, după incident.

În urma scandalului, Faruk Koca, președintele lui Angarakucu, a fost suspendat timp de cinci ani din fotbal și nu mai poate ocupa nicio funcție în cadrul vreunei echipe. De asemenea, clubul a fost amendat cu 60.000 de euro și a trebuit să joace cinci meciuri cu porțile închise.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *