Am fost săptămâna trecută spre litoralul românesc. Era o zi frumoasă însorită și destul de caldă pentru început de februarie. Am mers în direcția Mamaia spre Năvodari, prin Mamaia sat – Mamaia Nord. După șocul inițial, am discutat și cu urbaniști și arhitecți care au confirmat ceea ce și ochii neavizați pot să vadă: un dezastru urbanistic.
Nu am mai fost de mulți ani pe aici: am ocolit ultimii ani această zonă. Urmăream evoluția dezvoltării litoralului, dar nu am călcat pe aici mai bine de 15 ani.
Am vrut să văd câteva clădiri din perioada anilor ‘60. După cum știm, stațiunea Mamaia a fost unul dintre proiectele faimoase ale modernismului din anii ‘60. Practic, stațiunea Mamaia a fost proiectată ca „stațiune-parc” și e un adevărat Manifest al modernismului făcut în anii ’60 care acum este atent studiat ca un exemplu de bune practici. La sfârșitul anilor ‘50 începutul anilor ‘60, Mamaia intră în vizorul noului Institut Central pentru Sistematizarea Orașelor și Regiunilor sau ICSOR, care vine cu un proiect bine articulat cap-coadă.
Mamaia, 1960 (f 3)
Dacă privim Macheta planului de sistematizare a Stațiunii Mamaia – 1958 (f1) și primele imagini de atunci (f 2, f 3) avem un sentiment de „înapoi în viitor”. Privită dinspre haosul actual pare un SF. Ceea ce vedem este un spațiu bine proporționat, multă larghețe – deschideri ce lasă mult spațiu deschis, mult spațiu verde. Se vede un confort vizual: totul foarte bine proporționat. Lasă sentimentul că nimic nu e la întâmplare și totul e gândit de profesioniști, de oameni care știu să lucreze cu spațiul și clădirile.
Macheta planului de sistematizare a Stațiunii Mamaia – 1958 (f 1)
Știm că acest lucru nu mai este posibil și că totul a explodat într-o dezvoltare accelerată: urmăresc cu multă atenție noile valuri de dezvoltare urbană din orașele mari și mijlocii și îmi sunt cunoscute problemele dezvoltărilor urbane de tip nou și a exploziilor imobiliare. Am mai scris pe aici despre astfel de probleme în orașe precum București, Cluj, Iași și Chișinău (aici).
Mamaia, 1962 (f 2)
Dar recunosc că ce am văzut aici depășește orice formă de imaginație. Sentimentul este că ți se face rău fizic de la haosul și debandada aglomerațiilor de clădiri aruncate aiurea fără o minimă ordine și rigoare.
Practic ce e dincolo de Mamaia spre Năvodari, fostul Mamaia Sat, adică Mamaia Nord, e horror: un haos total – nici nu știi la ce să faci referință ca să nu jignești „lumea a șasea”. Te sperie: un fel de haos anarho-libertarian cum s-a visat – fără minime reguli, fără proporții, spațiu, fără minimă administrație. Cumva e icoana noului dezvoltaționism gen „am bani – fac ce vrea mușchiul meu”.
Haos și „clădiri siameze”
Construcțiile lasă impresia că nu respectă nicio normă, și nu trebuie să fii specialist ca să-ți dai seama de asta.
Aici avem un fenomen nou numit „blocuri siameze”: adică acele clădiri puse una lângă alta încât nu ai spațiu de trecere între ele. Practic, sunt clădiri lipite una de alta pe care localnicii le-au botezat „blocuri siameze”. Spațialitatea dispare, înghesuiala devine normă, iar ideea de confort este ceva de neimaginat. Aici nu se poate vorbi de confort, ci doar de riscuri. Riscuri imense într-un disconfort total.
Mamaia, acum
Mă uit peste presa locală: „Zona Mamaia Nord – Mamaia Sat a devenit teren pentru una dintre cele mai dezvoltate piețe rezidențiale din România, depășind Oradea și Iași fără drept de apel. Însă acesta nu este un motiv de mândrie, ci de îngrijorare. Dezvoltarea nu a dus la evoluția urbei, ci la degradarea ei. Motivul? Suprasaturarea”, scrie Observator de Constanța.
„Într-un singur an au fost date peste 1.000 de autorizații de construcție pentru zonele Mamaia Sat și Mamaia Nord. Astfel că, în acest moment, au rămas puține terenuri apropiate de mare unde mai poți ridica o clădire. Asta însă nu a oprit expansiunea imperiului de beton, ci a dus la nașterea unui nou fenomen, cel al «blocurilor siameze»”, a mai scris sursa citată.
De infrastructură cred că nici nu trebuie să discutăm: parcuri, parcări, drumuri, trotuare? Ar fi un lux – e peste tot o improvizație totală. Unele blocuri sunt cuplate la fose septice.
Spațiu public, spațiu comun? E de ordinul utopic – totul e îngrădit, totul e parcelat, totul e „privat” – până și ideea de trotuar e un lux prea mare.
Am câțiva buni prieteni urbaniști și arhitecți de top care lucrează la nivel internațional și cunosc domeniul bine: îi sun să-i întreb ce se întâmplă aici. Unanim îmi spun: e cel mai mare dezastru urbanist din țară și regiune – greu de găsit astfel de echivalent până și în țările care se bucură de o imagine proastă la acest capitol.
Cum să spun: aici nu e vorba de nereguli, ele sunt la fiecare metru. Aici vorbim de o situație de ansamblu catastrofală. Aici totul e greșit, pentru că nimeni nu respectă nicio regulă de bun simț.
E destul să te plimbi pe aceste străzi și ți se face rău fizic. Ce avem aici este pur și simplu imaginea unui faliment al instituțiilor statului, al minimelor reglementări urbaniste, al ideii de spațiu comun, public etc. De infrastructură mă tem să zic ceva mai apăsat.
Dacă te uiți mai atent, paralel cu abandonul instituțional vezi o lipsă de minimă viziune a celor care investesc: e foamete disperată pentru câștigul imediat – o lăcomie totală cu lipsă de minimă viziune.
Dacă te uiți asupra proiectului din ani ‘60 și compari cu ce avem: e un regres teribil, o barbarie administrativ urbană. Iar aceste greșeli sunt pe termen lung și ne vor costa imens.
