HARTĂ Avertizări cod galben și portocaliu de viscol și ninsori în România. Ce zone sunt vizate

HARTĂ Avertizări cod galben și portocaliu de viscol și ninsori în România. Ce zone sunt vizate

Meteorologii au emis vineri, 17 noiembrie, mai multe alerte de vânt şi ninsori, ce vizează aproape jumătate din țară, valabile până duminică, 19 noiembrie. În Bucureşti, cerul va fi noros şi temporar va ploua, iar sâmbătă vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.

Începând de vineri seara, de la ora 20:00, şi până sâmbătă, ora 8:00, va intra în vigoare un cod galben de vânt şi ninsori şi viscol la munte.

Potrivit meteorologilor, în zona Munților Banatului și în vestul Carpaților Meridionali va ninge local însemnat cantitativ (15-20 l/mp) și se va depune strat de zăpadă, iar mai ales în zona înaltă vor fi viteze de peste 60-70 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută.

De asemenea, în județele Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h. Meteorologii precizează că vor fi ninsori și în restul zonei montane, iar în dimineața zilei de sâmbătă (18 noiembrie), în estul Transilvaniei și în nordul Moldovei vor fi predominant ninsori.

Cod galben de vânt şi ninsori, valabil de vineri, ora 20:00, şi până sâmbătă, ora 8:00

Cod portocaliu de vânt şi cod galben de ninsori

De sâmbătă, ora 8:00, şi până duminică, ora 10:00, intră în vigoare un cod galben de ninsori şi vânt.

Conform ANM, în jumătatea estică a teritoriului și la munte vor fi precipitații însemnate cantitativ, local de 25-35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte și predominant ninsori în cea mai mare parte a Moldovei și în sud-estul Transilvaniei, unde se va depune strat de zăpadă, local consistent. În Dobrogea și în Muntenia vor fi ploi și trecător, în noaptea de sâmbătă spre duminică (18/19 noiembrie), pe arii restrânse lapoviță și ninsoare.

Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul și sud-estul teritoriului cu viteze de 55-65 km/h. În Subcarpații Moldovei și de Curbură, precum și la munte, temporar va fi viscol, iar rafalele vor depăși 60-80 km/h.

Pe parcursul zilei de duminică, vântul va continua să aibă intensificări în sud-estul țării și la munte, adaugă meteorologii.

De asemenea, sâmbătă, de la ora 14:00, şi până duminică, ora 10:00, va intra în vigoare un cod portocaliu de vânt şi viscol în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 80-110 km/h. Va ninge și va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

În sudul Moldovei, estul Munteniei și în Dobrogea va fi valabil un cod portocaliu de vânt de sâmbătă, ora 18:00, şi până duminică, ora 10:00. Vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale în general de 85-90 km/h, iar în bazinul vestic al Mării Negre, de peste 100 km/h.

Cod galben de ninsori şi vânt de sâmbătă, ora 8:00, până duminică, ora 10:00. Totodată, va intra în vigoare un cod portocaliu de vânt şi viscol la munte, de la ora 14:00, şi până duminică, ora 10:00.

Cum va fi vremea la Bucureşti

De vineri seara, ora 20:00, şi până sâmbătă, ora 8:00, în Capitală cerul va avea înnorări și temporar va ploua, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 6-7 grade.

Sâmbătă, cerul va fi noros și va ploua (cantități de apă de 15…20 l/mp), iar în a doua parte a nopții, trecător vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări mai ales seara și noaptea cu rafale de 50…55 km/h.

Temperatura maximă, mai coborâtă decât în ziua anterioară, se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *