Hello Chef sezonul 6 revine la Antena 1. Damian Drăghici i se alătură Roxanei Blenche. „Este o adevărată plăcere”

Hello Chef sezonul 6 revine la Antena 1. Damian Drăghici i se alătură Roxanei Blenche. „Este o adevărată plăcere”

Hello Chef sezonul 6 revine la Antena 1 din 2 septembrie. Damian Drăghici i se alătură Roxanei Blenche, într-un sezon dedicat tradiţiilor româneşti. Cei doi au făcut primele declarații.

De la zama de șalate din Maramureș, la storceagul dobrogean și la vărzari moldovenești, noul sezon va explora toate regiunile țării noastre în bucate din bătrâni, invitând telespectatorii să se reîndrăgostească de gustul de acasă și de bogăția bucătăriei lor tradiționale.

Condimentate în fiecare episod vor fi povești nostalgice din copilărie, conversații sincere despre obiceiuri și momente muzicale folclorice din partea lui Damian, dar și a invitaților speciali.

„Noul sezon mi se pare cel mai tare de până acum! Pentru că ne întoarcem acasă, să descoperim alături de telespectatorii noştri delicioasa bucătărie românească. Pentru că, fie vorba între noi, orice bucătărie ţi-ar plăcea în lumea asta, italienească, mediteraneană, portugheză, japoneză… tot mâncarea românească e pentru sufletul nostru.

În acest sezon voi fi alături de Damiam Drăghici, un om extraordinar, cu care sunt efectiv pe aceeaşi lungime de undă. Am descoperit că avem şi pasiuni comune şi mă bucură enorm că a încercat toate reţetele mele şi chiar i-au plăcut.

Şi de această dată ne vor trece pragul invitaţi senzaţionali, din toate regiunile, de la doamna Sofia Vicoveanca, până la Dorian Popa, cu care mă distrez de minune de fiecare dată când ne revedem. Şi ce e important să reţină telespectatorii noştri, este că începând din acest sezon ne vedem sâmbăta, de la ora 14.00, la Antena 1!”, dezvăluie Roxana Blenche, potrivit Antena 1.

La rândul lui, Damian Drăghici declară: „Este o adevărată plăcere să fac parte din echipa Hello Chef. Cred că bucătăria, la fel ca și muzica, este o formă de artă care îți trezește simțurile și mai ales aduce oamenii împreună.

Iată că am reușit să introduc cumva și naiul în procesul de gătit (veți vedea cum în timpul emisiunii). Muzica este forma mea preferată de artă, dar pot spune că am avut câteva preparate cât de cât decente, chiar gustoase, dacă nu sună exagerat. Atât am reușit în momentele când chiar găteam și nu cântam.

Cel puțin, așa mi s-a spus. Până la urmă, publicul decide. Mulțumesc întregii echipe Hello Chef pentru această experiență frumoasă.

A fost un ceva ce aș repeta cu siguranță și în mod sigur le va plăcea și oamenilor să vadă ce am reușit să realizăm în acest sezon!”. Noul sezon Hello Chef – Din România, cu drag va putea fi urmărit începând din 2 septembrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 14.00, la Antena 1.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *